Dialog pentru sănătate: CJA și Primăria Arad au pus la punct intervențiile comune în domeniul sanitar
Prezentul și viitorul sănătății arădene au fost pe agenda de lucru a întâlnirii pe care Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad a avut-o cu Lazăr Faur, viceprimarul municipiului Arad, cu Horia Timiș, directorul DSP Arad, precum și cu Florina Ionescu, managerul general al Spitalului Județean Arad. La întâlnire au fost prezenți directori și specialiști din aceste instituții, cu care s-a pus la punct un plan de intervenție și gestionare a fondurilor de care Aradul are nevoie pentru investițiile și proiectele actuale și de viitor în ceea ce privește sănătatea publică.
Participanții au analizat aspecte legate de proiectele depuse de județul Arad pentru obținerea de finanțare din Planul Național de Redresare şi Reziliență, plan care oferă finanțări pentru spitale în domeniile Oncologie, Cardiologie și Terapie Intensivă. Pe toate cele trei domenii Aradul a solicitat fonduri, proiectul prioritar fiind înființarea unui nou Compartiment de Radioterapie, în prezent funcționând doar Secția de Oncologie Medicală și un Ambulator.
Cei prezenți au analizat și modul în care se derulează lucrările la proiectele aflate în derulate, printre care extinderea Unității de Primire Urgențe Arad. S-a discutat, totodată, despre noul Spital de Boli Infecțioase din Arad, ce va fi construit din finanțare europeană, dar și din fonduri proprii. În termen de maxim două săptămâni proiectul tehnic va fi finalizat, urmând ca în perioada următoare să fie refăcut studiul de fezabilitate și reaprobați indicatorii tehnico-economici, pentru a scoate la licitație executarea lucrării. Termenul de finalizare a acestui spital este sfârșitul anului 2023.
O altă problemă analizată astăzi a fost legată de procesul de acreditare a Spitalului Clinic Județean de Urgență. Administrația județului și cea a municipiului au stabilit parcursul ce va trebui urmat pentru ducerea la bun sfârșit a acestui proces, intervențiile proprii, dar și comune, ce vor trebui realizate.
Nu în ultimul rând, s-a discutat despre deschiderea a noi linii de finanțare transfrontaliere în care Aradul își dorește să intre, în perioada următoare urmând a fi conceput un proiect comun pentru accesarea acestor fonduri.
„Avem în gestiune un spital ce deservește tot județul, un spital al arădenilor, în primul rând! Împreună, municipiu și județ, trebuie să ne unim eforturile, atât logistice, cât și materiale, pentru a realiza cele mai bune investiții și a lua cele mai bune decizii pentru ca acest sistem să funcționeze și să fie performant”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.