Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dezbatere publică pe buget. „Presiunea pe buget este tot mai mare”

O dezbatere publică online a avut loc astăzi care a abordat tema bugetului pus la transparență iar acum, conform legii, a fost dezbătut public. Bugetul local al anului 2022 este cel mai generos din ultimii ani, după cum se poate observa în graficele atașate mai jos, însă dat fiind contextul actual, criza sanitară și cea energetică, este tot mai dificil să fie atrase noi afaceri, noi investiții în zonă și crearea a noi locuri de muncă. Primrul Călin Bibarț a afirmat că deși bugetul anului 2022 este de 860.391.000 lei există o presiune mare pe buget. În aceste zile, primarul afirma că mai există fonduri care să acopere timp de doar zece zile furnizarea energiei termice în municipiu, pentru abonații racordați la CET. 

Dezbatere publică pe buget. „Presiunea pe buget este tot mai mare”
Comentează 0

„La fel cum în bugetul fiecărei familii este senzația că niciodată nu se ajung banii, același lucru îl resimțim și noi, cu atât mai mult cu cât sunt și vremurile acestea complicate, în ceea ce privește criza sanitară, pandemia dar mai ales, criza energetică, care a făcut ca toate prețurile să o ia razna. și pe capitolul subvenții am prins sume estimative în speranța că lucrurile se vor mai calma pentru că altfel va trebui să intervenim destul de mult pe bugetul anului, pentru a acoperi multele subvenții pe care o administrație le are, pentru a ne asigura și plățile pe care le avem la investiții la lucrări, la reparații. O primărie și un oraș nu poate să existe doar să funcționeze, ea trebuie să se dezvolte, o atenție foarte mare pe partea de investiții și de finanțări, cu bani europeni pentru că este singura șansă a oricărei comunități de a se dezvolta din bugetele locale, cu atât mai mult cu cât cele două mari surse de venit pe care le are o administrație locală respectiv impozite, taxe, nu s-a intervenit pe ele de câțiva ani de zile pentru că lumea nu e în cea mai bună situație financiară cu creșterile mari de la energie și cealaltă sursă impozitul pe venit - nu s-a schimbat la nivel guvernamental procentul pe care îl are administrația locală respectiv 63% a rămas. Este o criză economică, nu vin tot mai multe afaceri în dezvoltare și mii de noi locuri de muncă, prin urmare ne descurcăm cu ceea ce avem, încercând să mergem înainte”, a spus primarul municipiului, Călin Bibarț.

O singură persoană a luat cuvântul din afara administrației locale, și anume vicepreședintele sindicatului artiștilor Filmarmonicii Arad care a venit cu câteva sugestii pentru oprirea unor achiziții la nivelul instituției de cultură și suplimentarea fondurilor în direcția angajării a cinci artiști în orchestra Filarmonicii. 

Cheltuielile bugetului local (ponderea capitolelor de cheltuieli) sunt: transporturi (29%), combustibil și energie (19%), protecția mediului (4%), locuințe, servicii și dezvoltare publică (6%), asistență socială (9%), cultură, recreere și religie (12%), sănătate (6%), învățământ (4%), ordine publică și siguranța națională (2%), autorități publice (8%), alte servicii publice (1%). 

Un cuantum de 12, 21% din bugetul anului 2022 se îndreaptă spre cheltuieli de personal în administrația publică locală. 

Sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor cu bunuri și servicii (cost standard/preșcolar/elev), burse și stimulent alimentar se vor repartiza pe unități de învățământ după aprobarea hotărârii de Guvern  și după comunicarea acestor sume de AJFP Arad. 

Galerie foto (9)


Scrie un comentariu

trimite