Deschidere de an universitar, în organizarea Facultății de Științe Juridice a UVVG
Aula „Ștefan Cicio-Pop” din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a găzduit, zilele trecute, manifestarea de deschidere a anului universitar 2016-2017 pentru Facultatea de Științe Juridice a UVVG.
La evenimentul festiv au participat conf. univ. dr Daniel Berlingher, decanul Facultății de Științe Juridice, conf. univ. dr. Florin Moldovan, prodecan la Facultății, cadre didactice și numeroşi boboci ai Facultății.
Conf. univ. dr. Daniel Berlingher, decanul Facultății de Științe Juridice, a declarat: „Pentru Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” a avut loc un eveniment important, deschiderea anului academic 2016-2017. Cu această ocazie, bobocilor le-au fost prezentate toate facilitățile oferite de Facultatea noastră, structura anului universitar, programul activităților didactice, precum și alte facilități oferite de Universitate, cum ar fi bursele de merit, facilități la plata taxei de școlarizare, bursele Erasmus, dar și alte activităţi pe care le pot efectua în cadrul Universității, cum ar fi la Castelul de la Macea, la Sala de sport de pe strada Voinicilor, laboratorul de informatică și laboratoarele de limbi străine. Începând cu anul II, studenții pot efectua practică la antreprenorii cu care Facultatea de Științe Juridice are parteneriate, aici ma refer la Barou, Judecătorie, Tribunal, Penitenciar, cabinete de notariat sau instituții aparținând administrație publice locale”.
Conf. univ. dr. Florin Moldovan, prodecanul Facultății de Științe Juridice, a precizat: „În cadrul acestui eveniment bobocii au aflat programa de învățământ și modalitatea în care vor studia. Avem mai multe lucruri interesante pentru studenți, cum ar fi laboratorul de criminalistică, unde studenții pot să afle modalitatea de cercetare a urmelor criminalistice, a urmelor lăsate la fața locului în cazul săvârșirii de infracțiuni, modalitatea prin care acestea pot fi prelucrate și aplicabilitatea lor în partea teoretică. Avem cursuri și cercuri de drept penal, drept civil, istoria dreptului, drept roman în care studenții de anul I vor putea descifra abecedarul juridic. În paralel cu activitatea şcolară vom organiza și activități extrașcolare bazate și centrate tot pe student, încercând implicarea acestora în activități profesionale, prin parteneriatele pe care le avem încheiate cu Administrația Națională a Penitenciarelor și Prefectura Arad. Avem în vedere încheierea unor parteneriate cu Inspectoratul Județean de Poliție, Jandarmeria, ISU și celelalte organisme, care au legătură directă cu meseria de jurist. Ne bucurăm că Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” a început să-și redobândească bunul renume pe care l-a avut și prin noua conducere a Facultății vom întării această bună impresie”.
„Înscrierea la Facultatea de Științe Juridice în acest an a fost foarte bună, iar participarea studenţilor peste numărul de locuri ne onorează, ne bucură, dar ne și obligă. Dorim ca studentul să fie bine pregătit, iar la sfârșitul studiilor, studenții noștri să-și înceapă una din meseriile pe care le promovăm. La nivel de masterat, Facultatea de Științe Juridice are programele de Instituții de drept penal, Instituții de drept civil, Științe sociale și ocrotirea familiei, primele două pe trei semestre și ultimul pe patru semestre”.