Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

De Dragobete iubeşte...autentic: arădenii sunt așteptați în fața Primăriei să se căsătorească pentru o zi (FOTO)

Arădenii îndrăgostiți sunt așteptați, mâine, în fața Primăriei, să sărbătorească Dragobetele și să se căsătorească pentru o zi.

De Dragobete iubeşte...autentic: arădenii sunt așteptați în fața Primăriei să se căsătorească pentru o zi (FOTO)
Comentează 1

„Suntem pregătiți pentru a celebra iubirea în stil românesc! Vă așteptăm între orele 11:00-19:00 pentru căsătoriile de o zi!”, anunță pe Facebook reprezentanții Primăriei, care prezintă apoi legenda Dragobetelui.

„Dragobetele reprezintă pentru români simbolul dragostei, fiind identificat cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros, și cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon.

În tradiția populară, se spune că Dragobetele era întocmai fiul babei Dochia și era reprezentat ca un tânăr chipeș, voinic și extrem de iubăreț care influența în bine viața celor pe care îi întâlnea. El ar fi fost zeul dragostei și al bunei dispoziții, fiind perceput ca un fecior frumos și iubăreț foc, care le făcea pe fete să-și piardă mințile.

O altă legendă de ziua iubirii spune că Dragobete s-a numit inițial Dragomir, ce simboliza zeul iubirii. Pentru că nimeni nu știa cine este tatăl lui, se zvonea că ar fi fost zămislit chiar de Duhul Muntelui, în timpul împreunării cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceață. La naștere, Dragobete a avut patru ursitoare generoase, care i-au oferit daruri din cele mai alese. Prima ursitoare a fost Primăvara care i-a oferit iubire. A doua a fost vara care i-a dăruit dulceața fructelor și căldura dragostei. A treia ursitoare a fost toamna, care i-a dat un fluier pentru a înveseli oamenii cu cântecele lui, iar a patra a fost iarna, care i-a dăruit o îmbrăcăminte albă, imaculată, cu sclipiri de diamante. Cingătoare i-a dat un brâu roșu cusut cu perle. Straiul era conceput astfel încât creștea odată cu flăcăul, rămânând alb ca neaua, oricât l-ar fi purtat. Cu aceste daruri, Dragobete reușea să seducă fiecare fată care îi ieșea în cale, motiv pentru care a devenit un simbol al dragostei și al iubirii. Mai târziu, când s-a transformat într-un tânăr fecior, Dragobete a mers în munți unde a învățat totul despre plante și animale. Astfel, el a devenit, în credința populară, și stăpânul păsărilor și al plantelor. De asemenea, se spune că după ce și-a îndeplinit sorocul, Dragobete a fost transformat de Baba Dochia, într-o plantă numită Năvalnic, plantă care renaște primăvara în toate poienile și care se folosește pentru descântece de dragoste și pentru tratarea rănilor, de unde și denumirea populară a sărbătorii de Dragobete – «Năvalnicul»”, mai scriu reprezentanții Primăriei.

Sursa foto: Facebook Primăria Municipiului Arad

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite