Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cum să îți surprinzi iubita într-un mod inedit

Aproape dintotdeauna femeile au apreciat romantismul și micile gesturi care să le surprindă într-un mod plăcut, motiv pentru care găsim aceste elemente ca laitmotive ale multor povești, filme, melodii sau opere de artă. Toate poveștile de dragoste se concentrează în jurul unei întâlniri romantice pe parcursul căreia cei doi să se îndrăgostească unul de celălalt.

Cum să îți surprinzi iubita într-un mod inedit
Comentează 0

Dacă îți dorești să-ți surprinzi parteneră într-un mod inedit, să o faci să se simtă specială și să îi arăți cât de importantă este pentru tine, însă nu știi de unde să începi, poți găsi aici câteva idei pentru o întâlnire perfectă.

1. Creează decorul

Dacă îți dorești ca întâlnirea voastră să aibă un decor special, poți alege baloane cu heliu în diverse forme. Fie că vorbim despre baloane în formă de inimă sau multicolore, cu siguranță vor avea un efect vizual minunat care îți va încânta partenera și care va crea un decor deosebit pentru câteva poze.

2. Alege un loc special

Alegerea unui loc pentru o întâlnire specială poate fi dificilă. Poate că îți dorești să alegi o locație mai puțin obișnuită, însă nu ai nicio idee sau poate că îți dorești ca decorul să fie perfect pentru a o putea surprinde. Ei bine, dacă te-ai plictisit să îți scoți partenera la o banală cină în oraș, poți alege ca următoarea voastră întâlnire să fie într-un loc inedit, precum un balon cu aer cald. Poate că sună puțin departe de realitatea românească, însă putem găsi spații special amenajate pentru zboruri cu balonul și la noi în țară, trebuie doar să faci o căutare pe Google.

3. Alege un moment special

Lunile de vară sunt aproape pe terminate, dar asta nu ar trebui să te împiedice să alegi un moment potrivit. Deși majoritatea oamenilor alege să își petreacă vacanțele și concediile în perioada verii, nu înseamnă că nu poți avea o ieșire plăcută și în lunile de toamnă. Zborul printre nori cu un balon cu aer cald într-un weekend de septembrie-octombrie este o adevărată încântare. Gândește-te doar la în câte culori poți vedea pădurea, parcurile, copacii de pe străzi într-o astfel de perioadă. Totuși, ar trebui să fii atent la prognoza meteo și la perioadele în care se fac zboruri.

4. Pregătește un picnic romantic

Poți completa o astfel de experiență cu un picnic romantic în parcul plin de frunze și flori în culori tomnatice. Alege o față de masă potrivită și pregătește tot ce vei avea nevoie, precum mâncare, fructe, poate un vin bun sau alte băuturi și un desert gustos. Temperaturile vor fi perfecte pentru o masă în aer liber, nefiind nici prea ridicate, dar nici prea scăzute. Acest lucru îți va oferi un atu și pentru a păstra optim mâncarea.

5. Propune o plimbare în natură

După un picnic copios o plimbare poate să se potrivească perfect. Propune-i partenerei tale să vă delectați cu o promenadă prin parc sau împrejurimi, astfel încât să vă conectați unul cu celălalt. Bucurați-vă de natură, de flori, de frunze, de peisaje și eliberați-vă de stres, de griji sau de probleme.

6. Pregătește-te din timp

Toamna este totuși un anotimp capricios, astfel că nu ar strica să verifici din timp elemente precum prognoza meteo. Asigură-te că ploaia nu îți va distruge planurile și că temperatura va fi una potrivită. De asemenea, este indicat să te interesezi de zborul cu balonul cu heliu din timp pentru a fii sigur că veți avea un loc rezervat.

7. Oferă-i flori

Completează toată această întâlnire cu un ultim detaliu extrem de important, și anume un buchet de flori. În fond, cărei femei nu îi place să primească flori? Iar anotimpul toamna este unul foarte generos pentru că oferă o mare varietate de buchete de flori într-o multitudine de combinații. Fie că vei dori să alegi un buchet mai omogen alcătuit din puține culori sau soiuri, fie că vei dori o combinație variată, vei găsi ceea ce cauți.

O astfel de întâlnire cu siguranță o va face pe partenera ta să se simtă specială, să se relaxeze și să se deconecteze de stresul acumulat zilnic. Mai mult, o astfel de experiență te va ajuta să te conectezi mai mult cu ea, să te apropii mai mult de ea și să o faci să se îndrăgostească tot mai mult de tine.


Scrie un comentariu

trimite