Cum să alegi o canapea potrivită pentru livingul tău?
Atunci când vine vorba de confortul propriei locuinţe, pui accent pe alegerea celor mai calitative piese. Canapeaua se număra printre cele mai importante piese de mobilier dintr-un living, ceea ce înseamnă că va trebui să fii foarte bine informat înainte de a face o achiziţie.
În continuare, vei afla care sunt cele mai importante criterii de selecţie a unei canapele pentru sufrageria ta!
1. Pune accent pe dimensiuni
Dimensiunea este principalul criteriu pe care ar trebui să îl ai în vedere. Măsoară cu atenţie spaţiul disponibil din cameră, pentru a alege o canapea care să se integreze perfect în ambientul creat. Dacă nu dispui de un spaţiu generos, ia în calcul alegerea unei canapele cu braţe mai înguste sau fără braţe deloc, pentru a nu supraaglomera o cameră.
2. Designul, un aspect esenţial
Vrem sau nu vrem să recunoaştem, designul joacă un rol esenţial în procesul de cumpărare. Când începi procesul de amenajare interioară, decide-te asupra unui stil şi alege produse cât mai asemănătoare, pentru a crea senzaţia de armonie. Spre exemplu, dacă livingul tău are un stil modern, ar fi recomandat să îţi îndrepţi atenţia către o canapea minimalistă. Dacă eşti pasionat de designul tradiţional, atunci poţi alege o canapea cu braţe moi şi cusături decorative.
3. Ai în vedere şi materialul
Ceea ce este bine de ştiut este faptul că materialul reflectă în mod direct calitatea unei piese de mobilier. Printre materialele cele mai apreciate de către utilizatori se numără microfibra, stofa şi pielea. Pielea se curăţă cu uşurinţă, însă poate avea un preţ mai ridicat, în timp ce microfibra şi stofa sunt mult mai călduroase, însă necesită o întreţinere mai riguroasă.
4. Pune confortul tău pe primul plan
Ce poate fi mai reconfortant decât să te aşezi pe canapeaua din living după o zi aglomerată la job? Pare o idee excelentă de a-ţi reîncărca bateriile şi de a te odihni, nu-i aşa? Înainte de a cumpăra o canapea, gândeşte-te dacă modelul ales îţi poate asigura confortul de care ai nevoie zi de zi. Există o varietate de modele de canapele care au un design de excepţie, dar care nu asigură sprijin pentru spate sau gât. Recomandarea noastră este să găseşti produse care îmbină latura funcţională cu cea estetică, pentru a se ridica la nivelul aşteptărilor tale.
5. Optează pentru un produs de calitate
Piesele de mobilier sunt adevărate investiţii pentru locuinţa ta. Având în vedere acest motiv, ar fi bine să alegi întotdeauna doar produse de o calitate superioară, pentru a te asigura că ele vor rezista o perioadă îndelungată de timp. Cusăturile şi structura canapelei sunt aspecte ce fac diferenţa între un produs premium şi unul de o calitate inferioară.
6. Ţine cont şi de funcţionalitate
În societatea modernă, tot mai mulţi utilizatori pun preţ pe funcţionalitatea pieselor de mobilier. Îţi doreşti o canapea care să se poată transforma totodată şi într-un pat? Este o idee excelentă pentru momentele în care musafirii îşi doresc să rămână peste noapte în locuinţa ta şi îţi doreşti să le oferi tot confortul de care au nevoie.
Ba mai mult, unele tipuri de canapele sunt prevăzute şi cu spaţii de depozitare, aspect esenţial atunci când nu ai foarte mult spaţiu la îndemână. Toate aceste funcţionalităţi suplimentare se dovedesc a fi mai mult decât importante pentru clienţi.
Aşadar, există anumite criterii de care să ţii cont când te afli în faţa unei achiziţii. Ia aminte la toate indicaţiile menţionate anterior şi fă cea mai bună alegere atât pentru confortul tău, cât şi al celorlalţi membri ai familiei. Pune calitatea pe primul loc şi vei avea parte de locuinţa la care ai visat.
Glasspandoor îţi pune la dispoziţie o gamă largă de canapele şi colţare în dimensiuni standard, însă dacă doreşti ceva personalizat nu ezita să ne contactezi pentru că putem realiza acest tip de produse şi pe comandă, conform cerinţelor tale.