Implică-te și tu! Campania “Dăruiește unui om mai puțin norocos”
Luna decembrie este luna cadourilor, poate luna în care unele lipsuri se simt mai tare decât în alte perioade ale anului, mai ales pentru copiii sau bătrânii mai puțin norocoși. De aceea, la Glasspandoor încercăm să schimbăm acest lucru pe cât putem, dar avem nevoie şi de implicarea dumneavoastră!
Am ajuns la a doua ediție a campaniei “Dăruiește unui om mai puțin norocos” și vă invităm să ne fiți alături din nou în misiunea de a aduce magia sărbătorilor în casele persoanelor cu o situație financiară mai precară. Mână de la mână, împreună pentru un proiect de suflet.
Trăim realități diferite
În timp ce pentru noi Crăciunul reprezintă o casă caldă, plină de râsete și colinde, acaparată de frumusețea bradului și de mirosul bucatelor, pentru cei mai puțin norocoși… sărbătorile sunt momentul în care frigul, neputința și speranța se simt cel mai puternic. Ce copil este fericit în ziua de Crăciun când poate nu există un brad sau un cadou sub el? Cum credeți că se descurcă bătrânii sleiți de puteri în lupta cu gerul?
În unele situații, se pune problema unei mese calde, nici măcar a unei jucării sub brad. Anul trecut i-am bucurat! Cu o vorbă bună, cu o masă bogată, cu o haină groasă… Și nu renunțăm!
Există, din păcate, foarte multe cazuri de acest fel. De aceea, încercăm să ajutăm și vă invităm să ne ajutați și dumneavoastră între 2 și 20 decembrie.
Cum vă puteți implica?
Anul acesta puteți pregăti unul sau mai multe cadouri pentru sufletele pe care nu le cunoașteți, dar pe care le puteți bucura. Dacă aveți haine, jucării sau electrocasnice pe care nu le mai folosiți, dar care se află într-o condiție bună și pot fi utile, nu uitați că reprezintă o infinitate pentru cei care simt povara lipsei. Puteți dona orice simțiți, totul contează. Dacă considerați că puteți dărui mai mult în pragul sărbătorilor, un obiect nou sigur va face diferența atunci când va fi deschis.
Împachetați lucrurile pe care doriți să le donați și, pentru a fi mai ușor de recunoscut, atașați o etichetă cu indicații care să cuprindă obiectul donat și persoana căreia i-ar putea fi util. Spre exemplu, dacă sunt haine, pentru cine sunt potrivite (sex, mărime). Pentru jucării, menționați dacă sunt pentru o fetiță sau un băiețel și pentru ce vârste sunt adecvate.
Următorul pas presupune călătoria până la un showroom Glasspandoor (conform programului fiecărui magazin) pentru a lăsa cadoul, iar noi ne vom ocupa ca sania Moșului să ajungă acolo unde nevoia este mai mare.
Locațiile unde puteți dona
Județul Arad, Localitatea Zimandcuz, Nr.423C, 0374493030
Click aici pentru localizare exacta – https://bit.ly/3mg6CtO
Județul Arad, Municipiul Arad, Str. Ștefan Cicio Pop, Nr.19, 0374493030
Click aici pentru localizare exacta – https://bit.ly/34UGZKQ
Județul Arad, Localitatea Sebiș, Str.Păcii, Nr.63, 0374493030
Click aici pentru localizare exacta – https://bit.ly/3s9r3di
Județul Bihor, Localitatea Beiuș, Str. Horea, Nr.63, 0374493030
Click aici pentru localizare exacta – https://bit.ly/3IjEoId
Județul Bihor, Localitatea Oradea, Str.Ogorului, Nr.47A, 0374493030
Click aici pentru localizare exacta – https://bit.ly/3moxKHi
Județul Cluj, Localitatea Cluj-Napoca – Intrare in localitate 0374493030
Click aici pentru localizare exacta – https://bit.ly/3wkRwIa
Dar din dar se face rai
În semn de recunoștință, din magazinele Glasspandoor veți pleca cu un mic cadou din partea noastră: o diplomă de “om cu suflet”. Simțim să oferim celor care oferă, iar fiecare dintre noi merită!
Între 22 și 23 decembrie pornim cu darurile la drum și puteți să ne urmăriți pe social media, unde vom împărți momentele și bucuria cu dumneavoastră.
Vă invităm să vă alăturați campaniei și să oferiți un strop de fericire celor cu inima mâhnită!