CS Westar Arad la a doua ediție a Campionatului național de volei pe zăpadă
Competiția va debuta astăzi , la Azuga, clubul arădean fiind prezent cu lotul cel mai numeros dintre cluburile participante. Delegația arădeană , condusă de antrenorul Iosif Wecker se compune din trei echipe feminine și două masculine. Acest eveniment este destinat seniorilor, dar pot participa și jucători mai tineri.
Delegația arădeană are în lot cea mai tânăr jucătoare a turneului, pe Bianka Fekete în vârstă de numai 12 ani și 4 luni. De fapt în componența întregului lot arădean există doar o jucătoare de 20 de ani, restul fiind mai tinere.
Lotul băieților de la clubului Westar Arad au vârsta cuprinsă între 16- 18 de ani.
Reamintim că echipamentul pentru un joc de volei pe zăpadă este unul special, încălțămintea sportivilor fiind dotată cu mici crampoane, jucătorii poartă mănuși, iar mingile sunt fabricate de asemenea dintr-un material specific pentru competițiile pe zăpadă.
În această dimineață, în jurul orei 5, voleibaliștii și voleibalistele de la CS Westar s-au îmbarcat în trenul spre Azuga. Le urăm mult succes și-i așteptăm la una din edițiile viitoare a Reprizei de sport din studioul LaStradaTv.
” Mergem la Azuga să facem o figură frumoasă cu toate cele 5 echipe, dar și cu obiectivul de a le oferi acestor tineri competiții și posibilitatea de a se exprima și în condiții deosebite. Avem cel mai tânăr lot dintre participante ceea ce nu înseamnă că nu vom pune probleme adversarelor. Mai dorim , prin rezultatele noastre să răspundem pozitiv sponsorilor și părinților care s-au implicat în acest proiect, fără ajutorul cărora , nu era posibil nimic ”, a declarat la plecare, prof. Iosif Wecker, antrenorul lotului arădean