Crimă la Gurba: un jandarm și-a ucis tatăl
Un jandarm din Gurba, sat care aparține din punct de vedere administrativ de comuna Șicula, este cercetat acum de Parchetul Militar Timișoara, pentru crimă. Cel pe care l-a omorât este propriul său tată, un bărbat trecut bine de 70 de ani.
Se pare că jandarmul și tatăl său locuiau împreună, și pe fondul consumului de alcool între cei doi a apărut o altercație care s-a sfârșit în sânge, bătrânul fiind înjunghiat.
Având în vedere calitatea principalului suspect, cazul a fost preluat de către Parchetul Militar Timișoara, însă potrivit unor informații, jandarmul își neagă fapta.