Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Credenționalele arădenilor care au votat Marea Unire se întorc la Arad

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia a trimis, pe adresa Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, credenționalele arădenilor care au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și au votat pentru întregirea României Mari.

Credenționalele arădenilor care au votat Marea Unire se întorc la Arad
Comentează 0

Credenționalele reprezintă actele oficiale prin care delegații românilor transilvăneni au fost împuterniciți de către instituții sau de către comunități să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și să voteze, la 1 Decembrie 1918 pentru unirea Transilvaniei cu România. Multe dintre aceste credenționale au fost scrise de mână, cu o grafie de excepție, precum se poate vedea și din imaginile alăturate. Pentru patrimonializarea acestora, credenționalele vor fi tipărite și înrămate, după care vor fi înmânate, oficial, comunităților care le-au emis în urmă cu 100 de ani: instituții școlare, bisericești, asociații culturale, cercuri electorale etc.

Claudia Boghicevici, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a inițiat această frumoasă acțiune de marcare a Centenarului Marii Uniri și a intermediat trimiterea copiilor credenționalelor la Arad. „Dorim să cultivăm, prin astfel de acțiuni, sentimentul patriotic în rândul tinerei generații și a comunităților din județul nostru, dar și să reașezăm Aradul pe poziția onorantă pe care a avut-o în urmă cu 100 de ani, de capitală politică a Marii Uniri. Nu în ultimul rând, aceste credenționale pot fi utilizate ca material didactic la orele de istorie, fiind la dispoziția profesorilor, elevilor și studenților din municipiul și județul Arad. Oricum, după ce vom încheia operațiune de înmânare oficială a acestora în tot județul, le vom posta, în format digital, pe site-ul Consiliului Județean Arad” – a declarat doamna vicepreședinte Claudia Boghicevici.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite