Copiii beneficiari ai pensiei de urmaş; Elemente de noutate introduse de Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii; Contractul de asigurare socială încheiat în baza Legii 360/2023
Mihaela Vasil, directorul Casei de Pensii Arad, a ținut, astăzi, să facă o serie de precizări cu privire la copiii care sunt beneficiari ai pensiei de urmaș, elementele de noutate introduse de legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii și contractul de asigurare socială încheiat în baza legii nr.360/2023.
Copii beneficiari ai pensiei de urmaş
Conform prevederilor Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii, au dreptul la pensie de urmaş copiii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
- până la vârsta de 16 ani;
- dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
Copiii urmaşi în vârstă de peste 16 ani au obligaţia să prezinte adeverinţă în original, din care să rezulte că în anul şcolar în curs, respectiv 2024-2025 urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii.
Potrivit prevederilor art.101, alin.1, lit.c din Legea nr.360/2023, privind sistemul public de pensii, în situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş, în condiţiile prevăzute la art.74 lit.b, care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începand cu data de 01 noiembrie a anului in curs.
Dovada continuării studiilor, în situaţiile menţionate la alin. (2), se prezintă casei teritoriale de pensii în termen de 10 zile de la data începerii anului şcolar/universitar, Conform art.64(3) din normele de aplicare a legii.
Prin urmare data scadentă de depunere a adeverintelor este de 20 septembrie 2024 pentru elevi și 11 octombrie 2024 pentru studenți.
Elemente de noutate introduse de legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii
Principiile pe care se bazează legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii intrat în vigoare, în integralitate, începand cu data de 01.09.2024 sunt: contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea și egalitatea.
Principiul contributivității și al egalității este consolidat prin condiționarea stagiului minim și complet de cotizare de vechimea realizată efectiv după cum urmează:
- stagiu de cotizare contributiv (art.3 lit.r) - perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii;
- stagiu complet de cotizare contribute (art.3 lit.s) - perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau, după caz, a pensiei anticipate;
- stagiu minim de cotizare contributiv(art.3 lit.ș) - perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă;
Principiul stabilității contribuției la sistemul public de pensii este un principiu nou potrivit căruia stagiul de cotizare realizat peste 25 de ani să fie ajustat cu un număr de puncte pentru stabilitatea în câmpul muncii (art.3 lit.l) din lege.
Este necesar să se facă distincția intre stagiu de cotizare contributiv utilizat le deschiderea dreptului de pensie și stagiu de cotizare contributiv avut în vedere pentru acordarea punctelor de stabilitate, conform noii legi a pensiilor.
Contract de asigurare socială încheiat în baza legii nr.360/2023
Se pot asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială persoanele care nu au calitatea de pensionari pot încheia contract de asigurare socială şi pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale conform art.6 alin.(2) din Legea nr.360/2023 ”orice persoană se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială, în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau, după caz, în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie”.
Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale, sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare (alin. (3)).Perioada pentru care se încheie contractul de asigurare socială constituie stagiu de cotizare şi se valorifică pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.
Se pot încheia mai multe contracte de asigurare socială cu condiţia ca perioadele de asigurare înscrise în acestea, cumulate, să nu depăşească 6 ani.