Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Contracte de finanţare în valoare de aproape opt milioane de lei semnate, la Ministerul Dezvoltării, de autorităţile locale din judeţ

Autorităţile locale din şase unităţi administrativ teritoriale din judeţ au semnat la Ministerul Dezvoltării contracte de finanţare în valoare de aproape opt milioane de lei. Potrivit deputatului arădean Glad Varga, vicepreşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism şi membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, la nivelul întregii ţări au fost semnate 175 de noi contracte de finanţare prin PNRR.

Contracte de finanţare în valoare de aproape opt milioane de lei semnate, la Ministerul Dezvoltării, de autorităţile locale din judeţ
Comentează 0

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei continuă semnarea contractelor finanţate prin componenta C10 – Fondul Local din PNRR. 175 noi contracte au fost încheiate cu autorităţile publice locale din 132 UAT-uri, cu o valoare totală de 1,403 miliarde lei. Acestea vizează înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, construirea de piste de biciclete, staţii de încărcare a vehiculelor electrice, locuinţe pentru tineri, actualizarea GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană şi altele”, susţine Glad Varga.

În ceea ce priveşte cele şase contracte semnate la nivelul judeţului Arad, acestea vizează:

  • realizarea de sisteme automatizate de irigare a parcurilor din zona centrală a localităților Macea și Sânmartin – 216,451 mii lei;
  • dezvoltarea de servicii și structuri de sprijin specializate pentru dezvoltarea administrației publice la nivelul orașului Pecica – 2,461 milioane lei;
  • dezvoltare infrastructură TIC (sisteme inteligente de management) în comuna Săvârşin - 1,2 milioane lei;
  • statii de autobuz inteligente în comuna Şofronea - 202,667 mii lei;
  • asigurarea infrastructurii pentru transportul verde - ITS/ alte infrastructuri TIC sisteme inteligente de management urban/local în comuna Semlac – 1,821 milioane lei;
  • sistem inteligent de management local în comuna Vărădia de Mureş – 1,844 milioane lei.

Lista completă a contractelor semnate la nivel naţional este disponibilă AICI.  

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite