Consiliul Județean prezintă cele 12 localități unde se va munci pe șantierul drumului Arad-Şiria-Pâncota-Buteni
Consiliul Județean prezintă localitățile care vor fi cuprinse în șantierul celui mai important drum judeţean al Aradului, tronsonul Arad-Şiria-Pâncota-Buteni. Acesta va fi modernizat din fonduri europene, căci Consiliul Judeţean Arad a câştigat un proiect european, derulat prin Programul Operaţional Regional, în valoare totală de 141,7 milioane de lei.
Contribuţia Consiliului Județean este de aproximativ 4 milioane de lei (cofinanţare şi cheltuielile neeligibile). Este cel mai important proiect în infrastructura rutieră din Regiunea Vest, prin care se modernizează şi se reabilitează peste 61 de kilometri de drum judeţean.
Finalizarea tronsonulului Arad-Horia-Şiria-Galșa-Mâsca-Pâncota-Măderat-Târnova-Şilindia-Luguzău-Cuied-Buteni completează alte investiţii realizate de Consiliul Judeţean: Şilindia-Târnova (parte din Arad-Buteni, reparată anterior), Nadăş-Tauţ, Mocrea-Chier (legătura spre Ineu) sau Cuied-Hodiş (spre Bârsa).
„Este cel mai important drum judeţean, «coloana vertebrală» a judeţului nostru, de care vor beneficia direct 220.000 de arădeni, locuitori ai localităţilor prin care trece acest tronson, dar şi alţi 25.000 de locuitori din oraşele şi comunele învecinate. Este, de asemenea, un proiect greu, prin lungimea lui, implicit prin costurile pe care le generează pentru modernizare. Principalul obiectiv este, desigur, creşterea siguranţei în trafic şi reducerea timpului de deplasare, dar avem în vedere şi un acces facil spre obiective din zonă: staţiunea Moneasa, Căsoaia, lacul Tauţ sau Podgoria Aradului”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, care subliniază că legătura cu Moneasa va fi îmbunătăţită prin câştigarea unui alt proiect important, Bârsa-Moneasa-limită judeţ Bihor.
S-a prevăzut şi o variantă de drum pentru accesul spre nordul şi nord-vestul judeţului, în timpul lucrărilor. „Pentru ca în timpul efectuării lucrărilor să nu existe riscul blocării traficului înspre nordul şi nord-vestul judeţului, pentru a fluidiza circulaţia şi a evita semiizolarea unei părţi din judeţ, am asigurat un traseu alternativ: Arad-Zimand-Sântana-Caporal Alexa-Pâncota. Anul trecut a fost reabilitat tronsonul Sântana-Caporal Alexa-Pâncota, urmând să reabilităm şi porţiunea Pâncota-Seleuş, pentru a avea un drum sigur şi modern de la Arad până la Ineu”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea.
Beneficiarii proiectului pot fi împărţiţi în două categorii: beneficiari direcţi şi beneficiari indirecţi.
a) Beneficiari direcţi - populaţia din comunele şi oraşele aflate pe traseul drumului, precum şi populaţia Municipiului Arad:
Municipiul Arad 179.305 locuitori
Comuna Vladimirescu (Vladimirescu, Cicir, Mândruloc, Horia) 12.970 locuitori
Comuna Şiria (Şiria, Galşa, Mâsca) 9.035 locuitori
Oraşul Pîncota (Pîncota, Măderat) 8.148 locuitori
Comuna Târnova (Târnova ,Agrişu Mare, Arăneag, Chier, Drauţ, Dud) 6.199 locuitori
Comuna Şilindia (Şilindia, Camna, Iercoşeni, Luguzău, Satu Mic) 875 locuitori
Comuna Buteni (Buteni, Berindia, Cuied, Păulian) 3.389 locuitori
TOTAL 219.921 locuitori
b) Beneficiari indirecţi, populaţia din comunele, oraşele din vecinătatea drumului:
Comuna Covăsânţ 2.703 locuitori
Comuna Seleuş 2.986 locuitori
Comuna Tauţ 1.665 locuitori
Oraş Ineu (Ineu, Mocrea) 9.613 locuitori
Comuna Chisindia (Chisindia, Păiuşeni şi Văsoaia) 1.316 locuitori
Oraş Sebiş (Sebiş, Donceni, Prunişor, Sălăjeni) 6.481 locuitori
TOTAL 24.764 locuitori