Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Consiliul Judeţean anunţă lucrări istorice în comuna Petriș (FOTO)

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, s-a deplasat la Petriș, pentru a discuta cu administrația locală despre investițiile din zonă și pentru a vizita șantierul drumului județean DJ 707, cunoscut ca fiind „Drumul regelui”.

Consiliul Judeţean anunţă lucrări istorice în comuna Petriș (FOTO)
Comentează 15

Edilul comunei, Ioan Berari, i-a prezentat președintelui Iustin Cionca lucrările pe care le desfășoară în localitate și satele adiacente. Comuna a accesat, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, fonduri pentru asfaltarea a 6,4 km de străzi în satele Corbești și Roșia Nouă. „Vom ajunge cu asfalt și pe străzi care nu au fost până acum niciodată asfaltate! Se vor realiza și scurgeri de apă pluvială, acostamente, lucrarea este, cum se spune, de la A la Z!”, a declarat primarul Ioan Berari!

În ceea ce privește stadiul lucrărilor pe DJ 707, în ultimele trei luni, 1.500 de metri de parapete pentru protejarea satului Obârșia au fost construiți de Consiliul Județean Arad și Primăria Petriș, ca parte a proiectului de modernizare a Drumului Regelui, care leagă Petrișul de Vața!

„Astăzi sunt pe șantier cu primarul Berari și după discuția cu constructorul vă dau o veste bună: la mijlocul lunii viitoare, dacă vremea ne permite, avem deja primul strat de asfalt pe cei 4 km ai drumului! Cum spunea domnul primar: «Consiliul Județean nu a investit niciodată aici, până acum, dar ce se face acum este nu numai util, ci și spectaculos!» Am spart gheața și am ajuns cu șantierul la capătul județului, unde tăiem din munte și lărgim drumul la cinci metri, acolo unde e necesar, îndiguim valea, să protejăm casele vechi de lemn ale oamenilor (monumente în sine!) și punem asfalt acolo unde nu a existat niciodată! Le mulțumesc celor doi primari implicați, domnului Berari și doamnei Irina Onescu, astăzi consilier județean, în mandatul căreia a demarat acest proiect, pentru că s-au implicat trup și suflet. Ceea ce se realizează aici ține de domeniul istoriei locale și îi felicit pe toți cei implicați în această frumoasă realizare! Dincolo de lucrările efective, modernizarea drumului și celelalte investiții ale administrației locale, potențialul turistic al zonei, pe axa Săvârșin-Vața de Jos, poate fi pus mult mai bine în evidență”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

„Drumul Regelui” se întinde pe două județe, de la DN 7, spre Petriș, până la Vața de Jos. În județul Arad, tronsonul are 22,3 kilometri. Până la km 14,1, șoseaua este asfaltată, așternându-se un covor asfaltic. În urma unui proiect al Consiliului Județean Arad, derulat prin Compania Națională de Investiții (CNI), se modernizează continuarea drumului, pe o lungime de 4 kilometri, până, la km 18. În paralel, se lucrează la documentația tehnică necesară modernizării întregului tronson, până la granița cu județul Hunedoara, pentru a-l aduce la standardele necesare. Astfel, pe porțiunea pe care s-a așternut deja un covor asfaltic, pe o lungime de 14 kilometri, se va lărgi drumul, se vor amenaja șanțurile și accesul la proprietăți, cei patru kilometri finanțaţi prin CNI vor fi preluați de Consiliul Județean, iar ultima porțiune, tot de patru kilometri, până la limita de județ cu Hunedoara, va fi modernizată în totalitate.

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite