Comunismul şi umbra sa

scris de Vasile Zărăndan • 01 Sep 2015 • 0 Comentarii

Întors în MAICA RUSIE imediat după colapsul URSS-ului, scriitorul dizident Alexander Soljeniţîn îşi trezea din euforia libertăţiii compatrioţii cu afirmaţia că ţării sale îi vor trebui 150 de ani pentru ca mentalul naţiei să se purifice, să se elibereze de îndoctrinarea la care fusese supus vreme de 75 de ani de TEROARE ROŞIE.

Era ca şi cum bomba (ideologică,) ce a făcut explozie în octombrie 1917 în inima Imperiului ţarist şi, ca o reacţie în lanţ, în minţile tuturor ruşilor, ar fi continuat să emită ucigătoarele radiaţii încă zeci de ani după detonare, precum clădirile ori monumentele de la Hiroşima şi Nagasaki.

Or, dacă bieţilor ruşi („Binecuvântaţi-l pe fratele Alexandru”), ce au fost expuşi radiaţiilor nocive timp 75 de ani, le trebuie o perioadă dublă pentru „dezintoxicare”, nouă, românilor, care am experimentat pe proprie piele „societatea socialistă multilateral dezvoltată”, vreme de 40 de ani, ne vor fi necesari vreo 80 de ani.

80 de ani în care să ne „limpezim umbra”, partea întunecată a sufletului nostru, în care susuţine C.G. Jung că ner aruncăm (defulăm) toată mizeria morală acumulată de-a lungul vieţii, ba o mai arhivăm(stocăm) şi pe cea moştenită din moşi-strămoşi.

Însă, pentru a reuşi acest proces de purificare, de limpezire sufletească este necesară o confruntare personală (şi nu lipsită de primejdii) cu DIE SCHATTEN, umbra fiecăruia dintre noi.

Acest proces al comunismului, ce a fost ratat la nivelul tuturor ţărilor foste comuniste (cu excepţia Republicii Democrate Germane, dar asta e o altă discuţie, căci RDG-iştii au avut norocul de a avea un frate mai mare), mai are o şansă de a face la nivel individual, pare a spune Cosmin Moldovan în această expoziţie, ce-i dă încă odată dreptul de a-şi scrie prenumele înaintea numelui şi de a se salva şi astfel din anonimatul „turmei”, al „masei”, pentru a folosi un cuvânt atât de drag ideologilor partidelor comuniste de ieri şi de astăzi.

Privind sculpturile şi citind (neaparat) sugestiile din titlurile alăturate lor, noi, cei ajunşi la vârsta maturităţii în decembrie 1989, intuim câte ceva din reziduurile mentale acumulate în timpul traversării celor 40 de ani de „deşert roşu”, ce sunt încă active în prejudecăţile şi obişnuinţele noastre, în locurile comune şi gândurile şablon ce ne locuiesc, în schemele mentale şi clişeele ce şi-au săpat şanţuri adânci în creierele noastre şi ne-au înrobit reţelele de neuroni.

I-a reuşit lui Cosmin Moldovan o expoziţie de excepţie, găzduită de sala Ovidiu Maitec a Muzeului de Artă arădean şi ce trebuie obligatoriu văzută şi de către tinerii secolului XXI, nu de alta dar barem ei să nu se mai lase atât de uşor seduşi de profesioniştii UTOPIEI, cei ce „filosofează cu ciocanul”, ca să-l citez în încheiere tot pe Friedrich Nietzsche, cel parafrazat şi în titlu („Călătorul şi umbra sa”), profetul libertăţii de gândire depline şi care îşi îndemna discipolii să-şi înceapă exerciţiul căutării căii proprii dărâmându-i mai întâi lui statuia.

Vasile Zărăndan