Compania de Apă Arad ia noi măsuri în contextul situației de criză
Compania de Apă Arad vine în sprijinul utilizatorilor serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare. Cu toate că în incinta Companiei au fost instituite măsuri preventive prin care accesul este restricționat total, birourile si serviciile care au activitate de relații cu publicul se ocupă în continuare cu promptitudine de solicitările clienților.
Pe pagina de internet a Companiei, în secțiunea Clienți se găsesc formularele care pot fi completate si trimise pe adresa de email clienti@caarad.ro.
Pentru orice informații sau ajutor în completarea formularelor, angajații Companiei stau la dispoziție la numărul de telefon : 0257/270843, interior 5 sau 6 .
Pentru plata facturilor de apă și de canalizare, Compania de Apă Arad încurajează clienții să folosească mijloacele electronice de plată: plata prin Paypoint, Payzone, Un Doi Centru de plăți, la ATM , la aparate bancare multifuncționale sau prin Internet banking.
În continuare, doar la casieriile Companiei mai este permis accesul abonaților pentru plata facturilor, însă este restricționat la o singură persoană / ghișeu și în timp limitat la maxim 15 minute.