Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Claudia Boghicevici: Iniţiem un parteneriat pentru dezvoltarea şi promovarea Grădinii Botanice Universitare „Pavel Covaci”

Consiliul Judeţean Arad îşi propune să contribuie la dezvoltarea şi promovarea Grădinii Botanice Universitare „Pavel Covaci” de la Macea, un important obiectiv ştiinţific, cultural-educativ şi de agrement, o adevărată bază didactică şi de cercetare. 

Claudia Boghicevici: Iniţiem un parteneriat pentru dezvoltarea şi promovarea Grădinii Botanice Universitare „Pavel Covaci”
Comentează 1

În acest scop, Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a organizat astăzi o întâlnire care pune bazele unei colaborări între Consiliul Judeţean, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi administraţia locală a comunei Macea. În echipa de lucru va fi invitată şi Asociaţia Excelsior.

Consider că prin încheierea unui parteneriat vom avea mult mai multe pârghii pentru a valorifica acest patrimoniu cultural şi ştiinţific, vom reuşi să dezvoltăm şi să promovăm cum se cuvine Grădina Botanică de la Macea, inclusiv  muzeele existente acolo: Etnografic, al Caricaturii, Dendrologic şi celelalte obiective similare”, a declarat Claudia Boghicevici.

„Întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad a fost una extrem de binevenită. Conducerea Consiliului Judeţean a văzut ecoul primului Congres internaţional al grădinilor botanice din Regiunea Danubiană, pe care UVVG Arad l-a organizat în colaborare cu CASEE, EPSO, AGBR şi Academia Română-secţia Biologie şi a decis să declare Grădina Botanică „Pavel Covaci” de la Macea obiectiv strategic de interes judeţean. Împreună cu Consiliul Judeţean Arad şi cu primăria Macea, vom lucra pentru valorificarea ei din punct de vedere turistic, economic şi chiar social. Noi am subscris la planul prezentat, avem un plan de dezvoltare a grădinii, prin introducerea sistemului de irigare, prin amenajarea aleilor, prin realizarea unor sere, pentru ca aceasta să devină un centru turistic de primă importanţă pentru judeţul nostru”, a declarat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG Arad.  

Grădina de la Macea are în prezent o colecţie de 3750 specii vegetale, cultivate sau spontane, care sunt răspândite în diversele sectoare amenajate, pe suprafaţa de 21,5 hectare. De remarcat este faptul că la Macea se află una din cele mai bogate colecţii de plante lemnoase din ţară, fapt evidenţiat atât în literatura recentă de specialitate cât şi în cataloagele de seminţe editate în ultimii ani.

O primă tabără de sculptură de monumente în piatră care a fost găzduită aici în 1988 a lăsat în dar o colecţie de sculpturi frumoase parcului: busturile lui Mihai Eminescu, George Coşbuc, Vasile Goldiş. Anual peste 10 000 de turişti, în special grupuri de copii şi elevi, calcă pragul Grădinii Botanice.

(C.P.)


Scrie un comentariu

trimite