Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cercetări EXTINSE în cazul poliţistului pedofil. A fost pus sub acuzare pentru agresarea sexuală a unei fete de 14 ani, în 2009

Procurorii au extins cercetările în cazul poliţistului suspectat de pedofilie, Eugen Stan fiind pus sub acuzare şi pentru o faptă de agresiune sexuală din anul 2009. Victima în acel caz era o fată de 14 ani, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.

Cercetări EXTINSE în cazul poliţistului pedofil. A fost pus sub acuzare pentru agresarea sexuală a unei fete de 14 ani, în 2009
Comentează 0

Procurorii au extins cercetările după identificarea lui Eugen Stan, ca fiind autorul unei agresiuni sexuale din anul 2009, după ce, în urma verificărilor, a reieşit că poliţistul Eugen Stan este autorul faptei. Sursele citate de Mediafax au declarat că părinţii tinerei au reclamat la acea dată că fata a fost agresată sexual în scara blocului unde locuia de un bărbat.

Eugen Stan şi-a recunoscut şi aceste fapte, spunând procurorilor că iubeşte copiii, potrivit surselor judiciare.

Bărbatul mai este cercetat şi pentru o faptă din 2012, în acel caz fiind vorba despre o victimă în vârstă de 7 ani.

Ca urmare a complexităţii cauzei şi a mediatizării, Parchetul General a preluat cauzele privindu-l pe Stan.

Premierul Mihai Tudose a decis miercuri să nu-l demită pe Bogdan Despescu de la conducerea Poliţiei Române, după ce ministrul Internelor Carmen Dan a solicitat schimbarea acestuia ca urmare a scandalului provocat în Poliţie de cazul poliţistului arestat pentru 30 de zile, acuzat fiind că ar fi agresat sexual doi copii într-un bloc din cartierul bucureştean Drumul Taberei.

Premierul a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria i-a solicitat lui Bogdan Despescu să prezinte, în următoarea săptămână, un plan de măsuri legat de remedierea situaţiei.

Sursa romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite