Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce trebuie să știi când îți cumperi mașină second-hand: 6 mașini din 10 au defecțiuni sau au fost accidentate

Ce trebuie să știi când îți cumperi mașină second-hand: 60% dintre mașinile second-hand aflate la vânzare în România au defecțiuni sau au suferit accidente grave. Este rezultatul unui studiu publicat de inspectorauto.ro, un site care oferă servicii de verificare a istoricului mașinile second-hand.

Ce trebuie să știi când îți cumperi mașină second-hand: 6 mașini din 10 au defecțiuni sau au fost accidentate
Comentează 0

Automobilele second hand vândute în țară (în special în lunile februarie și martie) cu mai puțin de 2.000 de euro sunt aduse de la „fiare vechi” din Germania şi reprezintă un risc financiar imens și o problemă de siguranță rutieră pentru cei care le cumpără, spune fondatorul inspectorauto.ro, Mihai Cune.

Acesta a avertizat, totodată, că, în cazul mașinilor accesibile și foarte ieftine, reparațiile pot chiar depăși valoarea mașinii, iar prețul extrem de mic de la cumpărare nu mai este o afacere.

Cel mai mare risc pentru cumpărători îl reprezintă o mașină care a fost grav avariată sau care a fost chiar daună totală. În această categorie se găsesc mașini care costă peste 8.000-10.000 euro în momentul accidentului, astfel încât pentru un samsar merită să le repare cu costuri minime și să le vândă cu profit. Aceste mașini sunt foarte periculoase. Motivul? Ele au, de cele mai multe ori, structura de siguranță compromisă.

În plus, mașinile sunt reparate ieftin, fără a li se mai monta airbag-uri și capse pirotehnice în sistemele de pretensionare ale centurilor de siguranță. Aceste „artificii” sunt bine mascate și greu de depistat, iar în cazul unui accident, viața pasagerilor este în pericol.

Sursa libertatea.ro


Scrie un comentariu

trimite