Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce subiecte se dezbat la Strasbourg în cadrul primei sesiuni plenare a Parlamentului European

La Strasbourg a început, astăzi, prima sesiune plenară a Parlamentului European din această lună. Europarlamentarul Gheorghe Falcă a prezentat pe scurt câteva dintre dosarele care vor fi votate cu acest prilej.

Ce subiecte se dezbat la Strasbourg în cadrul primei sesiuni plenare a Parlamentului European
Comentează 0

„Ne vom concentra, cu precădere, asupra unor probleme care ne pot afecta sau ne afectează deja direct în viața de zi cu zi - mai ales la nivel de siguranță, dar și de bunăstare. Sunt probleme cărora, pentru binele și pentru securitatea cetățenilor săi, Uniunea Europeană trebuie să le găsească soluții urgente, iar asta vom face noi la Strasbourg.

Dintr-o agendă foarte încărcată, vreau să vă aduc în atenție câteva subiecte:

Un an de la atacurile teroriste islamiste din 7 octombrie comise de Hamas în Israel;

Reintroducerea controalelor la frontierele interne într-o serie de state membre și impactul său asupra spațiului Schengen;

Criza cu care se confruntă industria auto din UE, închiderile potențiale de uzine și necesitatea de a mări competitivitatea și de a păstra locurile de muncă în Europa;

Necesitatea de a combate problema sistematică a violenței de gen în Europa;

Consolidarea rezilienței Republicii Moldova împotriva ingerințelor Rusiei înainte de următoarele alegeri prezidențiale și un referendum constituțional privind integrarea europeană;

Asigurarea unor locuințe sustenabile, decente și la prețuri accesibile în Europa - încurajarea investițiilor, a proprietății private și a programelor de locuințe publice;

Confruntarea cu știrile false, populismul și dezinformarea în UE - importanța radiodifuziunii publice, a pluralismului mass-mediei și a jurnalismului independent;

Escaladarea violenței în Orientul Mijlociu și situația din Liban;

Protejarea bugetului UE și asigurarea faptului că fondurile UE nu aduc beneficii entităților sau persoanelor care au legături cu mișcarea teroristă sau islamistă;

Amplificarea intoleranței religioase în Europa;

Consolidarea securității frontierelor externe ale Europei: necesitatea unei abordări cuprinzătoare și a unui sprijin sporit din partea Frontex”, a scris pe Facebook europarlamentarul Gheorghe Falcă.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite