Amendat pentru alertarea falsă a polițiștilor din Chișineu-Criș
Un bărbat a fost sancționat pentru alertarea fără temei a polițiștilor.
În data de 31 decembrie 2024, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre faptul că, un bărbat de 64 de ani, din Chișineu-Criș, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe trotuar, ar fi fost lovit de persoane necunoscute, și i-ar fi fost sustras portmoneul, cu documente personale, carduri și 650 de lei.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit că cele reclamate nu se confirmă, bărbatul fiind sancționat contravențional, pentru alertarea fără temei a structurilor de intervenție.
Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei.