Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce se întâmplă, de fapt, în corpul nostru când ni se face PIELEA DE GĂINĂ

Știați că oamenii experimentează senzaţia de „piele de găină” nu doar atunci când resimt frigul, dar şi când se confruntă cu situaţii cu mare încărcătură emoţională? Ei bine, activitățile cotidiene care le stârnesc emoții, le trezesc amintiri, îi sperie sau îi încântă, sunt factori care contribuie la apariția unui fenomen fiziologic numit reflex pilomotor.

 Ce se întâmplă, de fapt, în corpul nostru când ni se face PIELEA DE GĂINĂ
Comentează 0

Pe de altă parte, vreau să vă atrag puțin atenția asupra acestui refex care se pare că nu apare doar atunci când organismul resimte frigul sau senzaţiile de teamă şi cele încărcate emoţional, ci este şi un simptom clasic al unor afecţiuni precum epilepsia, unele tumori ale creierului său ale hiper-reflxului autonom. Reflexul pilomotor este omniprezent şi în cazul consumatorilor de droguri de înalt risc precum heroină şi se manifestă atunci când aceste persoane nu-şi procură în timp dozele.

Veziculele apar, de obicei, pe brațe, picioare și fese.

Conform unui studiu la nivel internaţional, keratoza pilara afectează 40% dintre adulţi şi aproximativ 50-80% dintre adolescenţi şi este întâlnită mai des în cazul femeilor decât în cel al bărbaţilor. Aproximativ 30-50% dintre cei care suferă de această boală au un istoric familial pozitiv.

Cum putem explica fenomenele care se petrec în corpul nostru atunci când ni se face „pielea de găină”?

Se activează” alarma”
Creierul nostru simte pericolul, chiar dacă este unul închipuit, care apare atunci când urmărești un film horror și trimite un semnal către centrul de control: hipotalamusul.

Citește mai mult pe fiisanatos.info


Scrie un comentariu

trimite