Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce pățesc arădenii care își scot lucrurile pe domeniu public pentru „a rezerva” locul de parcare sau în scop decorativ

Polițiștii locali aflați în patrulare pe străzile Zefir, Cerbului, Ineului au constatat prezența pe trotuare sau carosabil a diverselor obiecte, depozitate de cetățeni în scopul „rezervării” locului de parcare sau în scop declarat decorativ. Acest obicei constituie o contravenție, aspect care le-a fost pus în vedere proprietarilor imobilelor.

Ce pățesc arădenii care își scot lucrurile pe domeniu public pentru „a rezerva” locul de parcare sau în scop decorativ
Comentează 0

Ei au fost avertizați asupra obligației de a îndepărta respectivele obstacole, în caz contrar urmând a fi sancționați cu amendă ce poate ajunge până la 2.000 lei în cazul persoanelor fizice, respectiv 2500 lei în situația încălcării dispozițiilor legale de către persoanele juridice.

Hotărârea nr. 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad prevede că toti cetățenii, inclusiv cei în tranzit, au obligatia de a păstra curățenia în toate locurile publice din municipiul Arad, prin aruncarea oricăror obiecte doar în pubelele special amenajate în acest sens, fiind interzisă depozitarea diverselor obiecte pe domeniul public.

De asemenea, Hotărârea nr. 297/2015 privind aprobarea «Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad» cuprinde obligații ce trebuie respectate de utilizatorii serviciului de salubrizare, respectiv beneficiarii individuali sau colectivi care nu trebuie să arunce deşeuri (ex.: cauciucurile de automobil constituie deșeu), resturile materialelor de construcții/borduri şi obiecte de uz casnic pe străzi, în parcuri, pe terenuri virane sau în locuri publice.

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal interzice aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic. Fapta constituie infracțiune și se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, susțin reprezentanții Poliției Locale.

În aceste condiții, Direcția Generală Poliția Locală Arad solicită cetățenilor să sune la Dispeceratul DGPL Arad: 0257-939 (apel gratuit), pentru a sesiza aspecte legate de ocuparea domeniului public cu diverse obiecte.

Galerie foto (11)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite