Ce a pățit un bărbat din județ care a sunat la 112 să anunțe că fiica sa a fost... umilită la școală
Un bărbat din judeţul Arad a fost amendat de Poliţie după ce a sunat la 112 să reclame că fiica sa în vârstă de 11 ani a fost pusă să cureţe toatele la şcoală, scrie adevarul.ro.
Printr-un proces deschis la Judecătoria Chişineu Criş în 11 martie 2020, un bărat din Zărand, judeţul Arad a cerut anularea unei amenzi de 1.500 de lei primite în 3 martie pentru că a sunat la 112 să reclame că fiica sa a fost pusă de directoarea şcolii să cureţe WC-urile la şcoală. În proces, bărbatul a arătat că în timp ce se întorcea cu fiica sa de 11 ani de la munca câmpului, fata i-a spus că este foarte obosită pentru că „directoarea şcolii unde învaţă îi solicită să cureţe toaletele”. Bărbatul a arătat că a mers la sediul Poliţiei să reclame cele povestite de fiica sa, iar pentru că postul de Poliţie era închis a sunat la 112.
În cele din urmă, instanța i-a dat câștig de cauză bărbatului, din cauza unui viciu de procedură. „Admite plângerea contravențională formulată de petentul [...], în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Arad. Dispune anularea procesului-verbal de contravenție seria PARY nr. 31225/03.03.2020. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Chişineu Criş”, se arată în soluția pe scurt postată pe site-ul Judecătoriei Chișineu-Criș. Pe de altă parte, mai trebuie spus că aruncând o privire pe site-ul Tribunalului Arad am putut constata că juriștii IPJ nu au mai făcut apel, astfel încât tatăl fetei a scăpat de sancțiunea pe care poate că o merita.
Intrați AICI pentru a afla întreaga poveste.