Ce a făcut un polițist local care a găsit 1.000 de lei
Un polițist local a găsit ieri o mie de lei, la un bancomat amplasat în zona centrală.
,,În data de 14.12.2020, în jurul orelor 18:00, un polițist local cu atribuții de ordine publică din cadrul D.G.P.L. Arad a găsit suma de 1.000 RON la bancomatul amplasat în exteriorul sucursalei BCR din zona teatrului. Prin intermediul dispeceratului poliției locale, banii au fost predați, în cursul zilei de 15.12.2020, la unitatea bancară. Aici vor fi identificate datele cardului utilizat pentru operațiunea de retragere a numerarului iar titularului i se va restitui suma respectivă", susțin reprezentanții Poliției Locale.