Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Casa de Cultură a Sindicatelor și-a închis sala de spectacole, pentru a evita amenzile de la pompieri

Casa de Cultură a Sindicatelor și-a închis sala mare de spectacole, în urma controalelor începute de pompieri în toată țara, pe tema respectării normelor PSI.

Casa de Cultură a Sindicatelor și-a închis sala de spectacole, pentru a evita amenzile de la pompieri
Comentează 0

Directorul instituției, Ioan Cristea, a declarat, joi, că sala mare de spectacole a fost închisă pentru următoarele șase-șapte luni, pentru că ”există mici probleme” privind respectarea tuturor normativelor PSI impuse de legislație.

Cristea a declarat că a preferat să închidă sala ”pentru a evita eventuale amenzi”.

”În contextul generat de tragedia din clubul Colectiv, au început controale în toată țara. La noi există mici probleme pe care trebuie să le rezolvăm, dar avem autorizație de funcționare încă din 1996. Între altele, până la reluarea activităților va trebui să ignifugăm scena”, a spus Cristea.

Acesta a adăugat că cel mai probabil până în luna mai nu va fi redeschisă sala, afirmând că în ultima vreme nici nu a mai încheiat contracte și că doar un bal al bobocilor era programat.

”Oricum, pe timp de iarnă aveam puține evenimente, pentru că sala nu e încălzită”, a precizat directorul.

Conform sursei citate, de-a lungul timpului au mai existat controale ale pompierilor și ”au fost aplicate mici amenzi pentru nereguli la hidranți sau alte probleme de acest fel”.

”După tragedia din București, vrem să ne punem la punct, deși pe legislația actuală e greu să respecți toate normativele privind prevenirea incendiilor”, a mai declarat Cristea.

În contextul închiderii sălii de spectacole, primarul Gheorghe Falcă a revenit, joi, asupra ideii unui parteneriat între municipalitate și administratorii imobilului, pentru valorificarea Casei de Cultură a Sindicatelor. Primarul a spus că până acum nu a găsit înțelegere la cei care administrează emblematicul imobil.
 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite