Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Cartea junglei“, în Parcul „Sfânta Maria“ din Micălaca

Filmul „Cartea junglei“, din celebra colecție de povestiri a lui Rudyard Kipling într-o altă ecranizare în regia lui Jon Favreau, va fi proiectată în aer liber, în parcul „Sfânta Maria“ din cartierul Micalaca, cu ocazia Zilelor Aradului.

Versiunea filmului dublată în limba română va putea fi văzută joi, 25 august 2022, de la ora 21:00, pe un ecran gonflabil, care va fi instalat în parc.

„Cartea junglei“, în Parcul „Sfânta Maria“ din Micălaca
Comentează 1

„Rugăm spectatorii să aducă pături, rogojini, perinițe sau scăunele, pentru a putea urmări confortabil, filmul.

Filmul «Cartea junglei» (r. Jon Favreau) este una dintre cele mai iubite poveşti ale copilăriei, ajutată şi de animaţia Disney din 1967.

Ecranizarea live action a lui Jon Favreau reuşeşte să compenseze familiarul aventurii lui Mowgli cu aducerea pe ecran a unei jungle luxuriante, populate cu personaje ataşante.

Unicul actor în carne şi oase din film este înconjurat de prietenii săi realizaţi pe calculator, iar rezultatul e pe măsura povestirilor lui Rudyard Kipling: amuză, dar dă şi lecţii despre moralitate”, transmit reprezentanţii municipalităţii.

Vom vedea cum micul Mowgli este crescut de lupoaica Raksha în junglă, devenind prieten la cataramă cu voiosul urs Baloo și precauta panteră neagră Bagheera.

Pornit în căutarea familiei sale, Mowgli va trebui să-l înfrunte pe regele maimuțelor, pe înfometatul piton Kaa, dar și pe fiorosul tigru Shere Khan, spaima întregii jungle! Va reuși micul Mowgli să-și regăsească părinții?

Filmul a cucerit un premiu Oscar și un premiu BAFTA la galele din 2017 pentru cele mai bune efecte vizuale.

Sursa foto: forbes.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite