Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Când vor ajunge să circule prin Micălaca tramvaiele Imperio

Primăria anunță că se lucrează la întreținerea și repararea carosabilului de la liniile de tramvai din Micălaca. Asta, în condițiile în care urmează ca Imperio să circule și pe aici. Potrivit reprezentanților Primăriei, pentru ca Imperio să poată circula pe liniile din Micălaca trebuiau executate anumite lucrări.

Când vor ajunge să circule prin Micălaca tramvaiele Imperio
Comentează 1

„În momentul de față în Arad circulă șase tramvaie Imperio achiziționate în 2015 prin proiect BERD. Prin noul contract cu finanțare europeană pentru achiziționarea a 18 tramvaie noi (patru de capacitate mare iar 14 de capacitate medie), se predă săptămâna aceasta catre CTP primul Imperio, iar săptămâna viitoare cel de-al doilea, urmând ca până în luna august sa fie predate încă două”, susțin reprezentanții municipalității arădene. Potrivit acestora, începând cu prima jumătate a lunii iunie, tramvaiele Imperio vor putea circula și în cartierul Micălaca.  „Pentru ca acest lucru să fie posibil s-au executat o serie de lucrări la nivelul căii de rulare. Constructorul estimează că lucrările se vor încheia până cel târziu vineri, astfel încât de sâmbătă tramvaiele Inperio să intre în probe pe noul traseu”, a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite