Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Colegiul Economic își schimbă fața: lucrările au început în decembrie și trebuie finalizate după 12 luni

Clădirea Colegiului Economic, una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din Arad își schimbă fața. Lucrările au început pe 10 decembrie 2018 și urmează să fie finalizate, dacă firma de construcții va respecta termenul, pe 10 decembrie anul acesta, imobilul fiind supus unui amplu proces de modernizare.

Colegiul Economic își schimbă fața: lucrările au început în decembrie și trebuie finalizate după 12 luni
Comentează 1

Șantierul de la „Economic” a fost prezentat, astăzi, de către primarul Gheorghe Falcă, cu prilejul unei conferințe de presă. „Trebuie să spunem la început că ne-am dorit să modernizăm clădirile instituților de învățământ. Astfel, pe axa Dragalina am finalizat lucrările la Colegiul Moise Nicoară, după care am făcut două noi proiecte, pentru Colegiul Economic și Colegiul Elena Ghiba Birta. În ceea ce privește lucrarea de aici, valoarea acesteia este de 18,3 milioane de lei, adică aproximativ patru milioane de euro. Lucrarea este finanțată prin PNDL, contribuția de la bugetul local fiind de 707.000 de lei. Clădirea este din 1885, cu demisol, parter și etaj, având o suprafață construită de 1.578 mp, în timp ce suprafața desfășurată este de 4.678 mp”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.  

Lucrări complexe

Dar ce se întâmplă la Colegiul Economic? Muncitorii lucrează la reabilitarea faţadei; recondiţionarea tâmplăriei exterioare şi interioare; refacerea ornamentelor de pe faţadă, care lipsesc sau sunt deteriorate, iar soclul va fi readus la finisajul original de acum mai bine de 134 de ani. De asemenea, se va interveni la nivelul arhitecturii clădirii prin lucrări de reabilitare şi consolidare a corpului de clădire existent, prin investiţii în amenajarea interioară și exterioară a spaţiilor şi în reorganizarea spaților existente pentru a satisface normele în vigoare; va fi refăcută învelitoarea întregii clădiri, țigla ceramică și tabla zincată urmând a fi înlocuite; se va amplasa un lift în curtea interioară, pentru persoanele cu dizabilităţi. Tot în curte se va amenja un teren de baschet şi vor fi amplasate diferite aparate pentru gimnastică de relaxare.

De menționat că până acum s-au făcut lucrări de demolare, consolidare, s-a îndepărtat o parte din tencuiala de pe pereţi, iar în prezent se intervine şi la nivelul acoperişului unde se realizeză lucrări de reparaţii.

„Avem o investiţie de patru milioane de euro, o reabilitare de o complexitate cum numai o dată la 50 de ani se poate face. Sperăm că cel de-al doilea semestru al anului şcolar viitor să-i găsească pe elevii Colegiului Economic în această clădire reabilitată. Ceea ce se întâmplă acum este o continuare a investiţiilor în sistemul de educaţie.  După ce am finalizat  Colegiul Moise Nicoară, suntem în faza finală a reabilitării Colegiului Preparandia, în două săptămâni recepţionăm lucrările executate la clădirea Liceului German, azi suntem în lucru la Colegiul Economic şi în curând intrăm în procedura de licitaţie pentru reabilitarea Colegiului Elena Ghiba Birta. Investim masiv în sistemul de educaţie. În acest moment avem în Arad sunt peste 22 milioane de euro programate pentru a schimba faţa infrastructurii educaţionale din municipiu”,  a ținut să precizeze primarul Gheorghe Falcă.

Cu acest prilej, imobilul va fi reabilitat termic. Acest lucru presupune schimbarea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie de lemn triplu-stratificat, „dar şi termoizolări ale demisolului şi planşeului peste etaj”, după cum susțin reprezentanții Primăriei.  Aceștia mai spun că „prin soluția propusă în cazul reabilitării tuturor instalaţiilor de utilităţi au fost tratate și problemele privind autorizarea de funcționare a imobilului”.

Dotări de peste un milion de lei

În ceea ce privește dotările, Primăria are în vedere o investiţie estimată la peste un milion de lei. Se vor cumpăra obiecte de mobilier pentru sălile de laborator și cabinete, pentru sălile de studiu multidisciplinare și cabinetul psihologic. „Bucătăria va fi dotată cu o întreagă gamă de aparate și mașini pentru gătit. Pentru grupurile sociale s-au prevăzut toate obiectele de mobilier și sanitare necesare asigurării unui confort și igienă personală inclusiv pentru persoanele cu dizabilități”, mai spun reprezentanții Municipalității.

 

Galerie foto (43)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite