Care este bilanțul pe anul trecut al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență
Astăzi a avut loc, în format on-line, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad, prezidată de Prefectul Județului Arad, Toth Csaba, în care s-a făcut evaluarea activității comitetului din anul 2023, adoptându-se totodată Planul de activități pentru anul 2024.
Raportul privind activitatea CJSU pe anul 2023 a fost prezentat de inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad, colonel Cristian Gârbău.
„Mulțumesc tuturor angajaților instituțiilor reprezentate în CJSU pentru modul cum și-au îndeplinit misiunile. Consider că am avut o activitate pozitivă și am răspuns prompt tuturor provocărilor, cum au fost continuarea crizei refugiaților din Ucraina sau inundațiile grave ce au afectat comuna Brazii. De asemenea se cuvine să mulțumesc și reprezentanților comitetelor locale pentru situații de urgență, cei care de multe ori sunt primii care intervin în caz de pericol. Existența acestora demonstrează solidaritatea extraordinară a oamenilor din comunitățile mici, dar și opțiunea corectă a administrațiilor locale de a susține financiar și logistic capacitățile de intervenție în caz de urgență, precum și toate activitățile preventive care se desfășoară în colaborare cu inspectoratul județean pentru situații de urgență. Capacitățile de răspuns la situații de urgență trebuie să se îmbunătățească permanent și din această perspectivă, ca prefect al Județului Arad, voi acorda tot sprijinul legal pe care îl pot oferi oricăror inițiative demarate în acest sens”, a declarat Prefectul Județului Arad, Toth Csaba.
Raportul pe anul trecut
În cele ce urmează vă prezentăm raportul CJSU Arad pe anul 2023.
În cursul anului 2023 au avut loc 19 ședințe ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad ca urmare a acestora fiind emise 15 hotărâri ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad și 21 ordine de prefect (3 ordine pentru reorganizarea grupurilor de suport tehnic, 4 pentru modificarea componenței CJSU și 14 pentru nominalizarea comisiilor pentru certificarea pagubelor rezultate în urma situațiilor de urgență produse de inundații).
Principalele teme abordate în cadrul ședințelor CJSU au fost:
- stabilirea măsurilor la nivel județean pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina (desemnare spații de cazare, continuarea activităților in CJCCI, etc);
- stabilirea unor măsuri preventive și de pregătire a forțelor de intervenție în cazul unor avertizări meteorologice de vreme severă (vânt puternic, ploi însemnate cantitativ).
În ceea ce privește situațiile de urgență de amploare în anul 2023, inundațiile au creat probleme deosebite într-un număr de 5 localități din 4 unități teritorial administrative, fiind avariate:
- 124 gospodării;
- 33 poduri;
- 95 podețe și traversări pietonale;
- 10,8 km drum județean;
- 25,2 km drum comunal;
- 7,62 km străzi;
- 9,5 rețele de alimentare cu apă și canalizare.
Centrul Operaţional al ISUJ Arad prin compartimentul Monitorizare Situaţii de Urgenţă şi Dispecerat a recepţionat şi transmis către comitetele locale pentru situații de urgență un număr de 371 mesaje codificate (tip SMS) dintre care: 251 cod galben, 108 cod portocaliu, 12 coduri roșii. Ziua cu cele mai multe coduri transmise în 24 ore a fost 12.07.2023 – 12 coduri meteo din care 9 galbene și 3 coduri portocalii). Au mai fost transmise un număr de 5 informări meteo. Prin sistemul RO-Alert au fost transmise un număr de 27 mesaje de avertizare către populație, din care 7 mesaje de avertizare privind manifestarea fenomenelor meteo periculoase COD ROȘU.
Ca urmare a situaţiei generate de fenomenele meteorologice periculoase, prin ordinul prefectului s-a dispus instituirea permanenţei la toate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă de pe raza judeţului Arad, pe perioada cât s-au aflat sub incidenţa codurilor hidro-meteo periculoase.
Alte activități desfășurate în cadrul CJSU Arad in anul 2023 au fost:
- reactualizarea grupurilor de suport tehnic pe tipuri de riscuri;
- adoptarea unor măsuri pentru analizarea măsurilor de adăpostire a populației în contextul războiului din Ucraina (verificarea adăposturilor, marcarea acestora, etc)
- verificarea de către Grupul de suport tehnic Inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale a stadiului întreținerii lucrărilor de apărare, activitate a fost desfășurată în perioada 11-13.10.2023 la această activitate participând reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean Arad, ai Ministerului Apelor și Pădurilor, Administrației Naționale ,,Apele Române” și Administrației Bazinale de Apă Mureș;
- pregătirea membrilor comitetului prin participarea la exercițiile interne județene organizate de ISU Arad în decursul anului 2023;
- discutarea și adoptarea în cadrul ședințelor comitetului a unor documente și planuri de activități sau măsuri interinstituționale pentru gestionarea situațiilor de urgență specifice (Planul de activități pe anul 2023, Planul de măsuri pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populației pe anul 2023, Planul de măsuri specifice sezonului de iarnă 2023-2024, Schema cu riscurile teritoriale a jud. Arad, Planul de analiză și acoperire a riscurilor).
Statistică a intervențiilor în situații de urgență realizate de ISU „Vasile Goldiș” Arad:
NNrcrt |
Tipul situației de urgență |
Situație comparativă |
||
2023 |
2022 |
2021 |
||
|
Stingerea incendiilor |
389 |
358 |
340 |
|
Incendiu de vegetație si alte |
146 |
338 |
146 |
|
Asistenţă medicală de urgenţă / prim ajutor calificat |
10945 |
10215 |
8331 |
|
Descarcerare |
57 |
50 |
85 |
|
Alte situații de urgență |
514 |
2175 |
3657 |
|
Asistență persoane |
283 |
187 |
168 |
|
Protecția mediului |
2 |
1 |
4 |
|
Alte intervenții (asigurare/supraveghere zonă afectată, salvări animale etc) |
336 |
160 |
149 |
|
Alarmă falsă |
59 |
41 |
39 |
|
Deplasare fără intervenție |
231 |
212 |
227 |
|
Întors din drum |
115 |
159 |
94 |
|
Recunoașteri în teren (misiune de difuzare mesaj preînregistrat) |
503 |
611 |
172 |
TOTAL |
13580 |
14507 |
13412 |
Sursa foto: Facebook Instituția Prefectului - Județul Arad