Caravana Tradițiilor de Iarnă în Roșia Nouă (comuna Petriș) - FOTO şi VIDEO
Valea Mureșului a fost și este un izvor nesecat de frumos care încă mai trebuie descoperit, mai trebuie cercetat de etnografi și istorici. Frumusețea locurilor este de nedescris însă la fel sunt și oamenii cu tradițiile și obiceiurile lor din moși strămoși de aici, urmând firul văii din Petriș până la Obârșia la moara pe apă. Sunt sate în care tradiția și portul popular se mai păstrează în cel mai frumos mod. Comuna Petriș cu satele ei aparținătoare, în ciuda faptului că sunt la limita județului Arad, spre Hunedoara este una dintre comunele unde tradiția, portul popular și mai ales Sărbătorile de Iarnă se păstrează foarte frumos.
Aici Sărbătorile de Iarnă au un farmec aparte prin colindul dubașilor, ce străbat satul de la un capăt la altul în prag de sărbători, bătând dubele și colindând încă din uliță sprigând „Leagă nană cânile că venim cu dubilee...” Ce frumos răsună peste sate acel ritm al dubelor și câte fete de măritat nu au emoții când intra dubașii în ogradă, mai ales dacă unul dintre dubași este alesul inimii... și Doamne cum mai bate inimioara fetei!!! Sunt obiceiuri frumoase care lasă în urma lor amintiri de neuitat, pentru tineri și copii, însă și pentru cei mai în vârstă care odată, în tinerețea lor au fost și ei dubași fie la Petriș, la Corbești sau Roșia Nouă. Este o zonă restânsă unde se mai păstrează obiceiul dubelor, iar la noi în județ, doar pe Valea Mureșului.
O sărbătoare triplă
Duminică 18 decembrie în localitatea Roșia Nouă, comuna Petriș a avut loc o triplă sărbătoare am putea spune, pentru că așa cum ne relata primarul comunei, Ionel Berari, s-a inaugurat și căminul cultural de la Roșia Nouă, după o reabilitare totală, a avut loc totodată și o lansare de carte referitoare la roșieni, după care au urmat colindătorii locali, iar mai apoi au sosit cei cu „CARAVANA TRADIȚIILOR DE IARNĂ”, respectiv orchestra Frații Șandru. Luând cronologic fiecare punct, se poate spune că asa cum este crestinește, sărbatoarea a debutat cu un Tedeum și o sfințire a clădirii oficiată de părintele Cătălin Craveț, preot paroh la biserica ortodoxă din Roșia Nouă, după care a avut loc lansarea unui volum de carte foarte interesant care prezintă familiile din Roșia Nouă, un volum de carte care zic eu ar fi extrem de binevenit în fiecare localitate a județului, luând ca model volumul ,,ROȘIENII – Album de familie”, o carte în care sunt cuprinse foarte multe fotografii din arhiva familiilor roșiene, care prezinta viața și familiile oamenilor de aici. Autorii acestui volum sunt Petru Gherman, un fiu al satului Roșia, și fiica dânsului Oana Ionescu. Acest volum a fost distribuit gratis fiecărei familii din Roșia și invitaților, astfel încât fiecare familie din Roșia să poate revedea imaginii din trecutul satului și să-și amintească de cei care nu mai sunt.
Sub egida UNESCOPrezentarea programului a fost în sarcina primarului Ionel Berari care ne-a precizat că se fac demersuri pentru ca obiceiul dubașilor să intre sub egida UNESCO, fapt care ar avea un impact pozitiv asupra zonei din punct de vedere turistic. Sunt tot mai mulți cei care vin în prag de sărbători și se cazează în zonă pentru a vedea obiceiul dubelor. Programul a continuat cu orchestra de mandoline a bisericii penticostale din Roșia, după care pe scenă au evoluat fetele de la Școala Ginazială din Petriș îmbracate în frumoase costume populare, interpretând câteva colinde din zonă , fiind conduse de părintele prof. Florin Suba. Dar la Roșia au fost invitați și copiii din Ansamblul de dansuri PĂDUREANCA a Palatului Cultural din Deva, coordonaţi de Maria Lemneaţă, care au prezentat și o frumoasă scenetă cu capra. Dubașii din Roșia Nouă și-au făcut o intrare în ritmul tobelor pe scenă, interpretând câteva colinde locale în aplauzele publicului.
Costume populare cu vechime de peste 100 de ani, căciulile împodobite cu panglică trei culori și feciori vânjoși crescuți și învățați cu munca grea de la pădure ori la fîn te fac să îți amintești de vremile trecute, când satele erau pline de tineri și vuia satul de larma copiilor. Au urmat dubașii din Petriș să ducă cu ei spiritul Sărbătorilor de Iarnă, colindul frumos și urătura specifică „Frunză verde de măcriș , nu-s dubași ca la Petriș”. Se umple inima de bucurie atunci când îi vezi și fără să vrei îți amintești de anii copilăriei la sat, cu frumusețea și liniștea aceea care te face să lăcrimezi de multe ori, când amintirile vin ca un tăvălug. Dar fiecare sat are farmecul și specificul său așa că și între dubașii din Petriș și cei din Roșia sunt mici diferențe, în costumele populare mai ales, însă colindul dubelor rămâne un reper pentru aceste sate așezate pe valea Obârșiei ce curge lin spre Petriș, ducând mai departe glasul duios al colindătorilor.
Orchestra Frații Șandru a întregit frumusețea acelei seri minunate din Căminul Cultural Roșia Nouă, cu alte colinde tradiționale interpretate atât de frumos de Ioana Luguzan-Roxin, Diana Selagea, Claudia Volintir, Radu Mateș și Ciprian Târsan, alături ce acei copii minunați din Ansamblul de dansuri ,,Bujorii” din Șofrionea. A fost o seară a colindului , o seară a celor care au revenit cu drag printre cei dragi așa cum a fost și viceprimarul Aradului , Lazăr Faur care își ținea cu drag mama de mână, bucuroasă că a venit fecioru acasă. Sunt momente unice, sunt momente pe care noi toți cei plecați din satul natal le retrăim de fiecare dată atunci când ne reântoarcem acasă. Gladul dubelor petrișenilor vor răsuna în Arad în data de 22 decembrie, vestind nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, însă dincolo de colind dubașii duc cu ei o tradiție istorică născută din acele locuri frumoase de la valea Petrișului și dintre falnicii codrii ce despart valea Crișului de Valea Mureșului și Ținutul Pădurenilor din Hunedoara. Cu siguranță glasul dubelor va răsuna din Roșia până la Petriș la sărbătoarea Crăciunului și se va pierde ca un ecou peste pădurile ce stau ca un falnic străjer de o parte și cealaltă a satelor din comuna Petriș.
În încheiere primarul comunei Ionel Berari a mulțumit tuturor celor implicați în reușita acelei frumoase sei de colind, urând tuturor „Sărbători binecuvântate și un Crăciun Fericit!”