Când vor recupera elevii cursurile din zilele în care școlile au fost închise din cauza vremii
Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie, când sunt suspendate cursurile din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, se realizează până la sfârşitul anului şcolar, fiind vorba de ore de evaluare, şi nu de predare.
„Profesorii pot programa recuperarea orelor până la sfârşitul anului şcolar. Este vorba despre ore de evaluare şi nu de predare”, a spus Liviu Pop.
Întrebat dacă inspectoratele au trimis note privind suspendarea cursurilor către toate unităţile de învăţământ, atât din sistemul public, cât şi privat, Liviu Pop a spus că este vorba de toate unităţile autorizate provizoriu sau acreditate.
„Vorbim de toate unităţile de învăţământ din reţeaua Ministerului Educaţiei, de stat sau private, autorizate provizoriu şi acreditate. Despre conţinutul notelor către şcoli trebuie să vorbiţi la inspectoratele şcolare”, a adăugat secretarul de stat.
Sursa libertatea.ro