Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Când expiră termenul limită pentru depunerea documentelor necesare acordării de împrumuturi comunelor şi oraşelor

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, care coordonează şi activitatea Administraţiei Judeţene a Fianţelor Publice Arad, aduce la cunoștința unităților administrativ-teritoriale că pot solicita, inclusiv pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitare, de la Ministerul Finanțelor, în cursul anului 2021, începând cu data intrării în vigoare Ordonanței de urgență nr. 83/28.07.2021, prin derogare de la prevederile art.61 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificãrile și completãrile ulterioare, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 630.000.000 lei.

Când expiră termenul limită pentru depunerea documentelor necesare acordării de împrumuturi comunelor şi oraşelor
Comentează 0

Sumele contractate pot fi utilizate pentru:

-        asigurarea refinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor;

-        asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din programe naționale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor;

-        asigurarea finanțării investițiilor publice locale.

„Sumele acordate cu titlu de împrumut din veniturile din privatizare contractate de unitățile administrativ-teritoriale, pot fi utilizate cu respectarea destinațiilor prevăzute.

Reiterăm faptul că unitățile administrativ teritoriale pot contracta împrumuturile prevăzute numai cu avizul Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale, prevãzutã la art.61 alin.(3) din Legea 273/2006, cu modificãrile și completãrile ulterioare, și numai dacã la data depunerii documentației nu prezinta restanțe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare.

Termenul limitã de depunere la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, respectiv la Administrațiile județene ale finanțelor publice din subordine, a documentelor pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 01 noiembrie 2021.

Prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1040/18.09.2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.803/2021, au fost aprobate Normele Metodologice privind mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale din Trezoreria Statului.

În actul normativ se regăsesc condițiile și criteriile de acordare a împrumutului, documentele și formularele (anexele 1÷15) în baza cărora se acordă împrumutul, precum și documentele ce stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.

Actul normativ poate fi vizualizat și pe site-ul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, www.anaf.ro/anaf/internet/Timisoara ,- Secţiunea «Informaţii de interes public»”, transmit reprezentanţii DGRFP Timişoara.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite