Bugetul Aradului a fost aprobat: pentru ce cheltuieli au fost alocate cele mai mari sume
Bugetul Municipiului Arad a fost aprobat. Aradul dispune în acest an de un buget de peste 1,1 miliarde lei, echivalentul a circa 235 milioane de euro. Proiectul s-a aflat în dezbatere publică și a beneficiat de o serie de amendamente din partea consilierilor locali. Proiectul de Buget 2024 a trecut cu 12 voturi „pentru”, 3 „abțineri” și 7 neparticipări la vot.
Din totalul Bugetului Local pe anul 2024, cheltuielile cu personalul reprezintă doar 12%, iar confinanțările prin Planul Național de Redresare și Reziliență sunt mai mari decât fondurile pentru salarii, reprezentând 16% din ponderea chetuielilor în bugetul aferent anului 2024.
Peste 133 milioane de euro sunt alocate investițiilor ceea ce reprezintă 64,5 % din bugetul propriu.
Când vine vorba despre structura cheltuielilor de investiții, 61% dintre acestea își vor găsi finanțarea din fonduri externe nerambursabile, 12% din bugetul local, iar 4% din excedentul bugetar.
De cele mai mari alocări bugetare beneficiază proiectul care prevede amenajarea traseului de transport public care va face legătura între zona UTA și strada Ștefan cel Mare (aproximativ 82 milioane de lei), cel de înnoire a parcului Companiei de Transport Public cu tramvaie eficiente energetic (aproape 78 milioane de lei), retehnologizarea CET H (62 milioane de lei), proiectul care prevede dotarea cu mobilier, echipamente digitale și materiale didactice a unităților de învățământ preuniversitar (circa 48 milioane de lei). 16 milioane de lei au fost alocați pentru centrele de colectare prin aport voluntar din municipiu, iar 17,6 milioane de lei pentru amenajarea de noi insule ecologice digitalizate în cartierele Micălaca și Vlaicu. La același capitol regăsim și reabilitările termice de locuințe și unități de învățământ și proiectul de amenajare al Campusului Preuniversitar Tehnologic.
Cele mai mari sume din bugetul local și excedent au fost alocate pentru reparațiile capitale la Stadionul Gloria, regenerarea urbană a Pieței Catedralei, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public și drumului expres Arad – Oradea. Tot aici se regăsesc și alte obiective de investiții: amenajare Aleea Borsec, amenajare Parc Confecții și Parc Zona UTA, reabilitare Parc Zolt Torok, dar și amenajarea trecerii la nivel cu liniile de cale ferată de pe strada Câmpul Liniștii.
Administrația locală are în vedere și în acest an continuarea investițiilor în modernizarea rețelelor aferente mai multor puncte termice, dar și amenajarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. Aceste investiții au ca sursă de finanțare bugetul local și subvenții din bugetul de stat.
„Mulțumesc frumos consilierilor locali care au votat azi bugetul. Așa cum ați remarcat este un buget axat pe investiții, doar 12 % reprezentând cheltuieli salariale. Finanțăm continuarea tuturor lucrărilor începute: amenajarea noului pod peste Mureș, achiziția de tramvaie eficiente energetic, revitalizarea zonei Mărului, montarea pavajului nou pe Bvd. Revoluției. Nu în ultimul rând am alocat bani pentru demararea de noi proiecte cum ar fi cel de retehnologizare a CET H, cel de modernizare a stadionului Gloria, amenajarea trecerii liniei de cale ferată de pe strada Câmpul Liniștii, amenajarea de insule ecologice sau proiectul care prevede refacerea Aleeii Borsec”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț