Undă verde în CLM pentru confiscarea vehiculelor folosite la transportul deşeurilor aruncate ilegal şi exproprierea terenului de la Tricoul Roşu
Consilierii municipali arădeni au avut astăzi o şedinţă doi în unu, o singură întâlnire fiind împărţită de fapt în două şedinţe, una ordinară şi una extraordinară, din cauza unor considerente de natură tehnică. Printre cele 48 de proiecte puse în dezbatere, se numără cel cu privire la aprobarea protocolului de colaborare între Primăria Municipiului Arad şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Arad, în şedinţa ordinară, şi cel cu privire la aprobarea intenţiei de expropriere a unor imobile, mai exact a terenului de la Tricoul Roşu. De remarcat că ambele au fost votate în unanimitate, deşi în cazul altor proiecte consilierii USR împreună cu cei ai PSD s-au opus sau s-au abţinut.
Dar despre ce este vorba în primul proiect? În esenţă, după aprobarea protocolului, Municipiul Arad, prin Poliţia Locală şi Garda de Mediu vor organiza acţiuni comune „pentru prevenirea și combaterea faptelor de încălcare a prevederilor legislației de protecție a mediului, a celei privind îmbunătățirea calității aerului și în domeniul managementului deșeurilor”. O prevedere foarte importantă a protocolului va da posibilitatea Gărzii de Mediu să depoziteze mijloacele de transport folosite la transportul deşeurilor aruncate ilegal, care vir fi confiscate, acest lucru însemnând indirect că de acum înainte vehiculele vor putea fi confiscate. „În situația confiscării, de către Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Arad, în condițiile legii, a bunului (mijlocul de transport) folosit la săvârșirea, pe raza municipiului Arad, de contravenții în domeniul protecției mediului, Municipiul Arad pune la dispoziție Gărzii Naționale de Mediu, prin Comisariatul Județean Arad, cu titlu gratuit, imobilul situat în municipiul Arad, strada Dosoftei, FN, care va fi utilizat în comun cu Municipiul Arad, pentru depozitarea mijlocului de transport confiscat până la predarea efectivă organelor de valorificare”, se arată în protocol. În aceste condiţii primarul Călin Bibarţ a ţinut să precizeze care va fi pasul următor: „Urmează stabilirea unei proceduri interne între Poliţia Locală şi Garda de Mediu şi vom avea cadrul legal pentru confiscarea mijloacelor de transport folosite la transportul deşeurilor care sunt depozitate ilegal. Mergem până la confiscarea maşinilor.”
Parc în loc de bloc cu zece etaje
În ceea ce priveşte intenţia de expropriere a terenului de la Tricoul Roşu, pe care actualul proprietar intenţionează să facă un bloc cu zece etaje, primarul susţine că procedura a demarat deja. „Am solicitat acest vot de intenţie pentru că am demarat procedurile legale, iar anterior Consiliul Local Municipal a aprobat intenţia de cumpărare a terenului respectiv. Proprietarii au fost invitaţi la negocieri, au venit nişte domni avocaţi, să tragă de timp. Au promis că se vor întoarce şi duşi au fost. Ulterior urmează tot parcursul legal pentru stabilirea valorii terenului...”, a ţinut să precizeze Bibarţ.
În locul blocului cu zece etaje, municipalitatea intenţionează să facă un parc de care să se bucure toţi arădenii.