Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bugetul a trecut de CLM, deși Opoziția locală s-a... opus

După cum vă informam, consilierii municipali au fost convocați astăzi pentru a lua parte la două ședințe de CLM, una ordinară și una extraordinară.

Bugetul a trecut de CLM, deși Opoziția locală s-a... opus
Comentează 0

Pe ordinea de zi a primei ședințe, cea ordinară, au fost 36 de puncte, dintre care 32 de proiecte, dintre care cel mai important a fost punctul 32, cel care a vizat aprobarea Bugetului General de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Arad pe 2019. Asta, deși ne aflăm aproape la jumătatea anului, lucru remarcat și de viceprimarul Călin Bibarț, care a ținut să trimită o săgeată către Guvernul care întârziat nepermis de mult bugetul țării. Proiectul a „beneficiat” de 16 amendamente, care au trecut, la fel cum a trecut și bugetul, cu toate că la votul final, Opoziția locală a votat împotrivă (ceea ce înseamnă șase voturi), iar unul dintre aleși nu a participat la vot.

Stația de sortare a deșeurilor nu ajunge nici de data aceasta la Recons

Alte proiecte în care Opoziția a spun un „nu” hotărât au fost cel cu privire la aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad, astfel încât stația nu ajunge nici de data aceasta să fie operată de Recons; proiectul privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de urbanism aferent (RLU) „Zonă servicii comerț și industrie”, Zona Industrială Nord a Municipiului Arad, dar și proiectul privind repartizarea excedentului bugetar.

Au mai fost schimburi de replici între Ionel Ciupe și președintele de ședință Marius Sfârâilă, care de altfel a fost ales să reprezinte CLM în AGA de la Compania de Apă, în locul fostului consilier Lucian Riviș Tipei, în condițiile în care social-democrații au declinat oferta de a-și propune propriul consilier, între Marin Lupaș și Călin Bibarț pe tema unui amendament la buget care nu a fost pus deocamdată în discuție, iar Mihai Dogaru, liderul Sindicatului Artiștilor Interpreți din cadrul Filarmonicii Arad a reușit să determine retragerea de pe ordinea de zi a proiectului privind aprobarea rezultatului final al evaluării anuale a managementului de la Filarmonică. Motivul? Dogaru acuza o nerespectare a unei hotărâri CLM cu privire la desemnarea membrilor comisiei de evaluare. Acesta a dat și exemple de membri care ar fi fost în relații economice cu Filarmonica, lucru nepermis. În aceste condiții, secretara Lilioara Stepănescu a cerut retragerea proiectului, pentru a face verificări. 

De menționat că în cazul celorlalte proiecte, acestea au trecut fie în unanimitate, fie cu o majoritate covârșitoare.

În ceea ce privește cea de a doua ședință, extraordinară, primul proiect a trecut în unanimitate, iar cel de al doilea, cel cu privire la aprobarea strategiei de îmbunătățire a sistemului de termoficare a contabilizat 14 voturi pentru și opt abțineri, din partea Opoziției.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite