Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Blat între USR şi PSD la Primăria Capitalei

Blat între USR şi PSD la Primăria Capitalei
Comentează 5

USR a stabilit la începutul săptămânii lista de candidaţi pentru Consiliul general al Capitalei. Dintre cei 15, zece sunt recunoscuţi ca făcând parte din echipa lui Dan Barna, şi, potrivit unor surse Adevărul, doi dintre ei, Ariel Chiş şi Andrei Rigu, sunt foşti membru PSD.
Astfel, în urma votului la care au participat toţi membrii filialei USR Bucureşti, au fost desemnaţi primii 15 candidaţi, în ordinea voturilor primite: Ana Ciceală, Ariel Chiş, Manuela Mureşan, Elena Tudose, Gabriel Rău, Cosmin Smighelschi, Andrei Rigu, Luminiţa Şerban, Valentin Necula, Dan Milea, Roxana Cantea, Ştefania Petre, Ştefan Stofor, Mihnea Dobre, Alexandru Surcel.   Numărul doi de pe listă, Ariel Chiş, a fost în 2014 şi 2015 membru PSD în Marea Britanie. Potrivit surselor „Adevărul”, şi Andrei Rigu a făcut parte din rândurile social-democraţilor.

Fost membru USR, scriitorul Alex Tocilescu a precizat şi el că dintre cei 15 candidaţi pentru Consiliul General, doi sunt foşti pesedişti.   „În top 15 apar 10 oameni de pe lista susţinută şi promovată de Team Barna (http://oamenidezece.ro/), adică împinşi în faţă de Barna, Ghinea, Năsui, Tudor Pop, Clotilde Armand, etc. Dintre ăştia 10 barnişti, doi (Ariel Chiş şi Andrei Rigu) au fost prin 2015 membri PSD. Ori na, nu zic că-s oameni răi, dar totuşi, şmecheria cu USRul era că-i un partid altfel, care promovează oameni noi. Ori «nou» şi «membru PSD» nu prea rimează, dacă nu mă înşel”, a precizat Tocilescu.


 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

5 Comentarii

  1. Eori 02 Dec 2024 20:30
    BRAVO, PSD A CÂȘTIGAT LA SENAT ȘI CAMERA DEPUTAȚILOR, BRAVO PENTRU DEMOCRAȚIE
    raspunde
  2. Eori 27 Nov 2024 14:23
    Votați Unul Dintre Aceste Partide Politice Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România, La Alegerile Parlamentare În Data De 1 Decembrie 2024, Necesită Buletin: Partidul Social Democrat [ PSD ] Partidul Național Liberal [ PNL ] Uniunea Salvați România [ USR ] https://youtu.be/V7NgkDyMN4Q?si=hRozHcVfFmoUO6pS https://youtu.be/2gFYkH-pj_c?si=V6ZoqYvRhXcSBKFb https://youtu.be/miMJMJPGn8o?si=odbMPUO7a21Al4vt Partidul Social Democrat [ PSD ], A Mărit Salarile La Oameni, În Special CFR-iștilor, A Făcut Câteva Căi Ferate Și Drumuri , Și Au Adus Un Tren Nou Alstom Cordia, Toate Acestea Din Anul 2023 Și Până Acum 2024. Partidul Național Liberal [ PNL ], A Izolat Blocurile Din România În Anul 2012 Și Până În Prezent. Ștampila Trebuie Pusă În Interiorul Pătratului, Cercului, A Partidului Politic De Pe Buletinul De Vot, Pe Care Îl Votați, Apoi Ștampila Se Returnează, I-ar Buletinul De Vot, Trebuie Pus În Urnă. Nu Vrem Armata Obligatorie: https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=8WrjxuYGIAEDUkqx În Democrație Nu Există Armata Obligatorie, Originea Democrației Este În America, Pentru Că: Din America Provine Democrația Ca Origine, Armata Obligatorie Există Într-un Alt Tip De Politică, Nu În Democrație. Puteți Scăpa De Armata Obligatorie Dacă Citiți Și Vizionați Aceste Informații: https://www.stiridecluj.ro/national/cum-poti-scapa-de-armata-chiar-daca-esti-chemat-la-razboi-ce-scrie-in-articolul-32-din-legea-446-2006 https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=lvRU-y2hhHJj_b9K Dacă Voi Politicienii, Veți Da Arme La Oameni Și Copii, Atunci Să Vă Așteptați Să Nu Vă Fie Bine, Deoarece Oamenii Și Copiii Vor Merge La Vânătoare De Politicieni Nu Credeți Oare, Pentru Că Așa S-ar Întâmpla. Soldații Se I-a De La Instituții De Învățământ De Domeniu Militar, Nu Oameni Și Copii De Rând, Nu Oameni Și Copii De Alte Instituții De Învățământ. Sunt Oameni Și Copii Care Nu Vor Armată Nici-o Dată, Și Nu Vor Să Meargă La Armată Nici-o Dată; Pentru Că: Mai Și Sunt Oameni, Copii Care Gândesc, Că" Nu Vor Să Moară Cu Zile În Armată, Ori În Război. Politicienii Trebuie Să Investească Mai Mult În Armată, Arme, Și Să Aloce Ceva Mai Mult Din Pib Ca Procent, I-ar Ar În Acest Fel Este Cel Mai Bine, Adică România Nu Este Atacată De Către Nimeni, Pentru Că, Există Această Alianță NATO, I-ar Principalul În Europa Este Franța Și Anglia, + America Din Afara Europei. Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.
    raspunde
  3. Eori 05 Nov 2024 11:09
    Votați Uniunea Salvați România [ USR ], Elena Lasconi, Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România, Și Pentru A Fi Bine În România: https://youtu.be/g4jrxFu-mLc?si=YHDSvKmjXOJCcDt7 Ștampila Trebuie Pusă În Interiorul Pătratului, Cercului, A Partidului Politic De Pe Buletinul De Vot, Pe Care Îl Votați, Apoi Ștampila Se Returnează, I-ar Buletinul De Vot, Trebuie Pus În Urnă. Nu Vrem Armata Obligatorie: https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=8WrjxuYGIAEDUkqx Puteți Scăpa De Armata Obligatorie Dacă Citiți Și Vizionați Aceste Informații: https://www.stiridecluj.ro/national/cum-poti-scapa-de-armata-chiar-daca-esti-chemat-la-razboi-ce-scrie-in-articolul-32-din-legea-446-2006 https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=lvRU-y2hhHJj_b9K Dacă Voi Politicienii, Veți Da Arme La Oameni Și Copii, Atunci Să Vă Așteptați Să Nu Vă Fie Bine, Deoarece Oamenii Și Copii Vor Merge La Vânătoare De Politicieni, Nu Credeți Oare, Pentru Că Așa Se Întâmplă Dacă Oferi Arme La Oamenii Și Copii. Soldații Se I-a De La Instituții De Învățământ De Domeniu Militar, Nu Oameni Și Copii De La Alte Instituții De Învățământ, Nu Oameni Și Copii De Rând ! Deoarece Sunt Și Oameni Și Copii Care Nu Vor Armată Nici-o Dată, Și Nu Vor Să Meargă La Armată Nici-o Dată, Nu Credeți Oare; Pentru Că Mai Sunt Și Oameni Și Copii Care Gândesc, Adică Care Nu Vor Să Moară Cu Zile În Armată, Ori În Război, Nu Credeți Oare. Politicienii Trebuie Să Investească Mai Mult În Arme, Și Să Aloce Ceva Mai Mult Din Pib Ca Procent, I-ar Ar In Acest Fel Este Cel Mai Bine, Adică România Nu Este Atacată De Către Nimeni, Pentru Că, Există Această Alianță NATO, I-ar Principalul În Europa Este Franța Și Anglia, + America Din Afara Europei. Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.
    raspunde
  4. Eori 01 Nov 2024 21:37
    Votați Unul Dintre Aceste Partide Politice: PNL, PSD, USR, Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România, Pentru A Scăpa România De Armata Obligatorie, Și Pentru A Fi Bine În România: https://youtu.be/UhS2Si-SU6U?si=TjoqeCU701E4ckTR https://youtu.be/p2gC9NYWiAQ?si=7Vg0-WxXjoW4VxIb https://youtu.be/g4jrxFu-mLc?si=8EU0fMMXL8jHXjIt Ștampila Trebuie Pusă În Interiorul Pătratului, Cercului, A Partidului Politic Pe Care De Pe Buletinul De Vot, Care Îl Votați, Apoi Ștampila Se Returnează, I-ar Buletinul De Vot, Trebuie Pus În Urnă. Puteți Scăpa De Armata Obligatorie Dacă Citiți Și Vizionați Aceste Informații: https://www.stiridecluj.ro/national/cum-poti-scapa-de-armata-chiar-daca-esti-chemat-la-razboi-ce-scrie-in-articolul-32-din-legea-446-2006 https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=lvRU-y2hhHJj_b9K Dacă Voi Politicienii, Veți Da Arme La Oameni Și Copii, Atunci Să Vă Așteptați Să Nu Vă Fie Bine, Deoarece Oamenii Și Copii Vor Merge La Vânătoare De Politicieni, Nu Credeți Oare, Pentru Că Așa Se Întâmplă Dacă Oferi Arme La Oamenii Și Copii. Soldații Se I-a De La Instituții De Învățământ De Domeniu Militar, Nu Oameni Și Copii De La Alte Instituții De Învățământ, Nu Oameni Și Copii De Rând ! Deoarece Sunt Și Oameni Și Copii Care Nu Vor Armată Nici-o Dată, Și Nu Vor Să Meargă La Armată Nici-o Dată, Nu Credeți Oare; Pentru Că Mai Sunt Și Oameni Și Copii Care Gândesc, Adică Care Nu Vor Să Moară Cu Zile În Armată, Ori În Război, Nu Credeți Oare. Politicienii Trebuie Să Investească Mai Mult În Arme, Și Să Aloce Ceva Mai Mult Din Pib Ca Procent, I-ar Ar In Acest Fel Este Cel Mai Bine, Adică România Nu Este Atacată De Către Nimeni, Mai Ales Dacă Există Această Alianță NATO, I-ar Principalul In Europa Este Franța Și Anglia, + SUA Din Afara Europei. Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.
    raspunde
  5. Eori 22 Aug 2024 09:50
    Partidul Politic PSD Este Cel Mai Bun, Deoarece Anumiți Oameni Și Copii M-au Ajutat Pe Mine Cu O Lege În Anul 2023, Mai Mult De Atât Partidul Politic PSD, A Făcut Bine Pentru România. Oamenii Și Copiii Care M-au Ajutat, Merită Tot Ce Este Mai Bun Din Lume. Votați PSD, Pentru A Fi Bine: https://youtu.be/p2gC9NYWiAQ?si=aJXJcRDXg6_x3ICm https://youtu.be/V7NgkDyMN4Q?si=NDXNEBOJjKoYCJ84 Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.
    raspunde

trimite