Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bicicliștii, opriți de polițiștii locali. Motivul i-a surprins pe arădeni

Bicicliștii, opriți de polițiștii locali. Motivul i-a surprins pe arădeni
Comentează 12

Bicicliștii care au circulat în ultimele zile pe faleză, între Constructorul și biserica Maranata, au dat ochii cu polițiștii locali. Cei care se aflau pe dig (unde este interzisă circulația bicicletelor, în condițiile în care o pistă este amenajată pe malul Mureșului) au avut emoții mari. Ar fi putut încasa amenzi, însă au aflat cu surprindere că nu pentru asta au fost opriți. Polițiștii Locali au vrut doar să-i informeze pe bicicliști privind pevederile Codului Rutier, în cadrul campaniei de informare „Biciclim în spiritul legii!”.

Campania a început în 10 februarie și se derulează până în 10 mai, timp în care nu se aplică amenzi.

Peste 250 de arădeni au fost opriți doar în ultima săptămână. În aceste zile, polițiștii s-au aflat și pe bulevardul Revoluției, pe porțiunea cuprinsă între strada Crișan și Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.

În cadrul campaniei, sunt împărțite pliante informative din care se poate afla care sunt regulile principale pe care trebuie să le respecte în trafic bicicliștii, dar și șoferii.

În cazul în care încalcă regulile, bicicliștii riscă o amendă minimă uriașă în comparație cu puterea de cumpărare a românilor: 870 de lei. Șoferii scapă mai ieftin, cu 290 de lei, dacă parchează pe piste.

RECOMANDĂRI PENTRU BICICLIȘTI (http://www.politialocalaarad.ro/)

  • Traversați strada pe trecerea de pietoni, pe lângă bicicletă, după ce v-ați asigurat!
  • Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul!
  • Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul!
  • Nu circulaţi cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice!
  • Atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers!
  • Nu transportaţi pe bicicletă altă persoană!
  • Este recomandabil să purtaţi o cască de protecţie omologată!
  • Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare alba sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare)!
  • Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!
  • La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!

 

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite