Bianca Andreescu vrea să-și ia revanșa în fața Simonei Halep
Bianca Andreescu este dornică să își ia revanșa în fața Simonei Halep, după înfrângerea suferită la Turneul Campioanelor 2019, unde a avut loc primul lor meci direct. Canadianca cu origini romanești și-a adus aminte de meciul din faza grupelor de la Turneul Campioanelor, pe care l-a pierdut cu 3-6, 7-6 (6), 6-3, deși a avut o minge de meci în setul secund.
"Îmi aduc aminte că am fost atât de supărată la finalul meciului. Cel mai rău m-a supărat că am avut acea minge de meci. Apoi în setul 3 au apărut și durerile la spate. Ba chiar după ce am pierdut acel game. Îmi ziceam: 'Bianca, încheie meciul acum! Nu poți permite să se ajungă în setul 3!' Spatele începea să mă doară din ce în ce mai tare. A fost foarte frustrant că nu am încheiat meciul în setul 2. Ulterior am dus acea frustrare cu mine și în setul 3, iar spatele a început să mă doară din ce în ce mai tare. Nu vreau să vorbesc doar despre mine. Simona a jucat foarte bine. Nu rata nicio minge", a spus Bianca Andreescu pentru Digi Sport.
Cum Simona Halep nu pare momentan dornică să joace la US Open, următoarea competiție de top la care Bianca Andreescu își poate lua revanșa este Roland Garros. Ultimul turneu de Grand Slam al anului va avea loc între 28 septembrie și 11 octombrie.
Va fi însă foarte greu pentru Bianca. Roland Garros se joacă pe zgură și este primul turneu de Grand Slam câștigat de Simona (2018), astfel că românca se simte foarte bine acolo. Iar acest lucru este confirmat și la casele de pariuri care au pregătit deja oferta antepost pentru French Open 2020.
Pe sport.netbet.ro, Halep este favorita numărul 1 la o cotă de 6.00. În schimb, Bianca Andreescu are șansa a patra, cu o cotă de 12.00.
Simona Halep și Bianca Andreescu, o relație specială
Dincolo de dorința de revanșă pe care Bianca o are, între cele două există o relație specială și mult respect. De altfel, Bianca mărturisea, în 2017, că Simona a avut un rol important în cariera sa. Astfel, cele două s-au întâlnit la Rogers Cup 2016, când Simona a sfătuit-o să renunțe să mai joace în circuitul junioarelor și să treacă la cel profesionist.
"Simona mi-a zis că a jucat foarte mult la juniori, iar acest lucru nu a ajutat-o. Dacă domini în categoria junioarelor este bine să treci cât mai rapid la tenisul profesionist", a afirmat Bianca Andreescu în 2017.
Ulterior, și Simona Halep și-a amintit de această discuție, considerând că Bianca a procedat corect când a decis să renunțe la circuitul junioarelor.
"Bianca dorea să joace mai mult la juniori, însă i-am zis că e pregătită să joace la cel mai înalt nivel. Se descurcă grozav, lovește mingea foarte puternic și este o mare luptătoare, iar acest lucru o ajută să fie la un nivel ridicat", a comentat Simona Halep în 2019.
În plus, Bianca Andreescu a mărturisit adesea că Simona Halep a reprezentat un model pentru ea.
Pentru Bianca Andreescu, anul 2019 a fost unul incredibil - a câștigat Indian Wells, Rogers Cup și primul său titlu de Grand Slam din carieră, la US Open.
Ea s-a accidentat la Turneul Campioanelor, însă este pregătită să revină în circuit, fiind aptă din punct de vedere medical. De altfel, prima competiție la care va lua startul va avea loc la Charleston, un turneu demonstrativ ce va începe pe 23 iunie, la care vor fi prezente mai multe jucătoare importante.