PROGNOZA METEO: Se anunţă ploi, ceaţă şi burniţă în weekend
PROGNOZA METEO: Vremea va fi normală din punct de vedere termic in primele zile ale săptămânii viitoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul extrem al ţării. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă, iar singurul fenomen ce ne reţine atenţia este ceaţa, ce îşi va face apariţia în zonele joase de relief, în cursul dimineţilor şi al nopţilor.
PROGNOZA METEO VINERI: Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii octombrie în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în sudul ţării, unde pe arii restrânse, mai ales în Lunca Dunării, va mai ploua. Spre seară şi noaptea înnorările vor cuprinde nordul, estul şi, parţial, centrul teritoriului, unde însă numai cu totul izolat se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi pe crestele înalte de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni şi 16...17 grade, izolat, în est şi sud-est. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade.
PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ. Valorile termice vor fi, în continuare, apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în prima parte a zilei, în nordul, centrul şi estul ţării, unde numai izolat se vor semnala ploi slabe sau burniţe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile estice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni şi 17 grade în regiunile sudice. Dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţă în zonele joase de relief, mai ales din vestul şi sudul ţării.
VREMEA IN BUCUREŞTI. Valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade.
PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în est, iar noaptea în nordul extrem. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10...11 grade în depresiuni şi 17...18 grade în regiunile sudice şi vestice. Local în zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă şi izolat, posibil burniţă sau ploaie slabă.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade. Vor fi conditii de ceaţă.
Sursa: rtv.net