(VIDEO) Bărbat recalcitrant calmat de jandarmii arădeni
Ieri în jurul orei 13.20, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu în Piața Gării, a fost impiedicat să-și exercite obligaţiile de serviciu privind legitimarea unei persoane, de către un tânăr de 23 de ani din Arad care, fără niciun motiv, a început să aducă cuvinte și expresii jignitoare la adresa echipajului de jandarmi și chiar i-a și scuipat.
În primă fază jandarmii au încercat să-l liniștească pe tânăr, având în vedere comportamentul suspect al acestuia, însă fără succes. Bărbatul a devenit violent fapt pentru care a fost necesară imobilizarea acestuia. La fața locului a fost chemat și unul dintre părinți care a consimțit ca fiul său să fie transportat la o unitate sanitară de specialitate. Jandarmii au solicitat un echipaj de ambulanță, iar tânărul a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Arad, în vederea administrarii unui tratament de specialitate. Pentru fapta sa, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.200 lei pentru și < împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice> conform Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.