Banca Centrală Europeană va majora dobânzile până când inflația va scădea la 2%
Banca Centrală Europeană va majora ratele dobânzilor până când inflaţia va reveni la ţinta sa de 2%, a afirmat preşedintele BCE, Christine Lagarde, într-un interviu acordat grupului media german Funke Mediengruppe, transmite Reuters.
Este cel mai puternic angajament al şefului BCE de până acum privind lupta contra inflaţiei, care a atins luna trecută un nou maxim istoric, de 8,6%, în pofida sporirii temerilor unei recesiuni în blocul comunitar, din cauza efectelor războiului din Ucraina. Este un nivel al inflaţiei de peste patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.
"Vom majora dobânzile atât timp cât va fi necesar pentru a readuce inflaţia la ţinta noastră", a declarat Lagarde.
Joi, Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creşteri în 2022, şi a anunţat un nou program de achiziţionare de bonduri, pentru a ţine sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro.
Consiliul guvernatorilor BCE a decis majorarea cu 50 de puncte de bază a ratei dobânzii la facilitatea de depozit, la zero, de la minus 0,50%, într-un efort de a reduce nivelul record al inflaţiei în zona euro. De asemenea, au fost majorate cu 50 de puncte de bază rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală, până la nivelurile de 0,50% şi, respectiv, 0,75%.
"La viitoarele reuniuni ale Consiliul guvernatorilor BCE, o normalizare suplimentară a ratelor dobânzilor va fi adecvată. Decizia semnificativă de joi, de a renunţa la ratele negative ale dobânzii, permite Consiliului guvernatorilor BCE să facă o tranziţie spre o abordare a deciziilor de politică monetară la fiecare şedinţă în parte", se arată în comunicatul instituţiei cu sediul la Frankfurt.
Sursa: realitatea.net