Autostrada spre Nădlac blocată în urma unui accident în care este implicat un camion încărcat cu butelii de propan (FOTO-VIDEO) / UPDATE: Ce s-a întâmplat de fapt
Autostrada Arad-Nădlac este blocată, de aproximativ o oră, în urma unui accident în care este implicat un camion încărcat cu 140 de butelii de propan. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, accidentul a avut loc la kilometrul 538+500, pe sensul de mers spre Nădla, adică la aproximativ doi kilometri de la urcarea pe autostradă de la Aeroport.
Update 2 Ce s-a întâmplat de fapt
Astăzi, în jurul 08.35, un lucrător din cadrul societății de pază a autostrăzii a sesizat că pe A1, Bypass Arad, (zona Aeroport) a avut loc un accident de circulație.
Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că un timișorean de 57 de ani a condus o autoutilitară pe A1, calea 1, iar la km 543+300 a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul lateral dreapta.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto, cauza probabilă fiind una medicală.
Având în vedere acest aspect, încadrarea legală se va realiza în urma concluziilor medico-legale.
Update 1 Circulația s-a reluat pe un sens, dar șoferul a murit
Poliția anunță că de câteva minute s-a reluat circulația pe sensul de mers Nădlac-Arad, însă, din păcate, eforturile făcute de salvatori pentru a resuscita șoferul s-au dovedit a fi zadarnice, acesta fiind declarat decedat.
Potrivit informațiilor de care dispunem până în momentul de față, evenimentul rutier s-a soldat cu o victimă, care este incoștientă, dar neîncarcerată. În momentul de față se fac manevre de resuscitare și se execută operațiuni pentru asigurarea buteliilor care au căzut din camion. Se pare că accidentul s-ar fi produs din cauză că șoferul a făcut infarct.
Vasile de Zărand