Asigurările RCA s-ar putea scumpi din nou
Asigurările RCA s-ar putea scumpi din nou din cauza unor obligaţii noi de plată pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le impune firmelor.
ASF a constatat la sfârşitul anului trecut că poliţele RCA s-au scumpit cu o treime după falimentul Astra.
Ca să nu mai existe situaţii similare, a fost înfiinţat un fond de rezoluţie la care asiguratorii vor contribui lunar.
50 de milioane de lei trebuie strânşi de la toţi asiguratorii din piaţă. Specialiştii sunt de părere că banii vor fi plătiţi de fapt tot de cei care încheie asigurări obligatorii.
O soluţie ca poliţele obligatorii să nu crească ar fi ca asiguratorii să câştige bani din alte zone – de la asigurările facultative, de exemplu.
Autorităţile recunosc că preţurile vor creşte. Şeful ASF estimează că majorările nu vor fi exagerate.
Transportatorii au promis că vor ieşi din nou în stradă în cazul în care nu li se va reduce costul poliţelor RCA.
Sursa gandul.info