Aradul, teatru de luptă între agențiile străine de spionaj ?!
P(r)oza zilei: Aradul, teatru de luptă între agențiile străine de spionaj ?!
Ne convine sau nu, se pare că odată cu războiul declanșat de către Federația Rusă prin cotropirea Ucrainei, orașul Arad a devenit la fel ca Teheranul în cel de-al Doilea Război Mondial, un fel de teritoriu propice unde se confruntă pe un front nevăzut, dar la fel de tenace, diferitele agenții de spionaj străine.
Exact cum s-a petrecut și în Vinerea Neagră din 13 Mai, bunăoară, când în jurul orei 23,30, taman în fața Primăriei municipiului, un BMW cu numere misterioase, condus de către și un mai misterios arab, s-a ciocnit violent cu un autoturism Toyota, condus de către un tânăr ucrainean la fel de enigmatic.
Din fericire, în urma coliziunii dintre cele două mașini (și ideologii) nu a fost nimeni rănit, dar ceea ce v-am descris este doar vârful aisbergului, cum se spune, baza aflându-se cufundată în apele întunecate ale spionajului internațional și despre care vă imaginați că nici măcar forțele speciale ale Poliției, ajunse imediat la fața locului, nu au fost în măsură să furnizeze presei mai multe amănunte!
P(r)ozeur: Vasile de Zărand