Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Aradul a lăsat o impresie bună celor 150 de oficiali europeni

Plenara de Primăvară a Adunării Regiunilor Europei (ARE), organizată de Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, s-a încheiat cu succes! Timp de patru zile, evenimentul a dus în Arad peste 150 de participanţi din elita administrației regionale europene, fiind una dintre cele mai importante întâlniri în domeniul administraţiei publice organizate în ultimii ani la Arad.

Aradul a lăsat o impresie bună celor 150 de oficiali europeni
Comentează 1

Au fost dezbătute proiecte concrete atât în plen, cât şi în cadrul lucrărilor celor trei Comisii ARE, pe teme de actualitate:

Comisia 1 activează pe subiecte care acoperă inovaţia, dezvoltarea economică şi IMM-urile, Politica de Coeziune, transportul şi mobilitatea, energiile regenerabile şi dezvoltarea rurală. Comisia 2 sprijină membrii în implementarea serviciilor e-sănătate şi explorează potenţialul îngrijirii integrate. Acesta urmărește să creeze leadership în domeniul managementului schimbării și inovării în sectorul public. Îmbătrânirea activă este un subiect important, în special pentru cooperarea la nivel UE. Incluziunea este, de asemenea, unul dintre subiectele importante. Comisia 3 se concentrează asupra culturii, educaţiei şi politicilor de tineret. Comisia a fost, cu precădere, activă în lupta împotriva abandonului şcolar. 

,,Pe plan tehnic, s-au discutat teme prin care se realizează o unitate între regiuni, au fost studii de caz, fiecare dintre cei prezenţi am avut de învăţat unul de la celălalt. Aradul a fost promovat, se bucură de recunoaştere internaţională”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Unii dintre oficialii europeni şi-au manifestat dorinţa de a se întoarce la Arad în viitorul apropiat ca turişti, declarându-se încântaţi de bogăţia culturală şi frumuseţea clădirilor istorice ale municipiului.

,,Aradul este un oraş minunat, Palatul Administrativ ne-a impresionat. Organizarea a fost foarte bună, am avut discuţii constructive cu partenerii noştri”, a declarat preşedintele suedez al Adunării Regiunilor Europei,  Magnus Berntsson.

Evenimentul face parte dintr-un calendar complex de acţiuni menite să promoveze contribuţia Aradului la Marea Unire. În luna mai Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Arad vor organiza o săptămână a Diplomației, Economiei și Culturii, în care produsele arădene vor fi prezentate unor investitori din China, Italia, Polonia, Ungaria, Republica Moldova, Belgia, Serbia, Cehia, dar și opiniei publice arădene. În octombrie va avea loc Rendez Vous d’Arad, conferința Rețelei orașelor și regiunilor culturale din Europa. Iar în noiembrie și decembrie, la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, Consiliul Judeţean va reuni partenerii din țară și din străinătate, pentru a sărbători împreună momentul important al aniversării Unirii.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite