Arădeanul care şi-a înjunghiat nepotul a fost arestat
Bărbatul de 63 de ani care în cursul serii de luni şi-a înjunghiat propriul nepot a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia judecătorilor arădeni nu este una definitivă, aceasta putând fi atacată de către agresor.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad l-au prezentat pe agresor în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, acesta fiind acuzat de tentativă de omor.
Reamintim că bărbatul de 63 de ani a fost reţinut de anchetatori după ce şi-a înjunghiat nepotul de patru ori, iar pe nevasta lui o dată.
Bunicul s-a enervat pe nepot pentru că cel din urmă i-a cerut socoteală referitor la unele ameninţări pe care bătrânul le-a lansat la adresa lui. Conflictul dintre cei doi este unul mai vechi şi vine în urma nemulţumirilor bărbatului întrucât nepotul său nu îşi găsise un serviciu.