Anchetă la IPJ Timiş, după moartea poliţistului Cristian Amariei. Primele rezultate
Poliţia Română a finalizat prima etapă a controlului dispus la IPJ Timiş, după moartea poliţistului Cristian Amariei. Raportul a fost trimis ministrului de Interne, singurul care poate aprecia şi dispune eventuala sancţionare a şefului Poliţiei Judeţene Timiş. De asemenea, s-a propus declanşarea cercetării prealabile faţă mai nouă persoane, între care adjunţii şefului IPJ pentru Ordine Publică şi Poliţie Judiciară.
Poliţia Română a anunţat luni finalizarea primei etape a controlului dispus la IPJ Timiş, după moartea poliţistului Cristian Amariei.
”Propunerile formulate de comisia de verificare sunt următoarele: Înaintarea raportului de verificare, către conducerea MAI, în vederea analizării oportunităţii dispunerii de măsuri, potrivit competenţei, faţă de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. Competenţa, în cazul inspectorilor şefi, aparţine Ministerului Afacerilor Interne”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.
Cea de-a doua măsură este declanşarea cercetării prealabile faţă de mai multe persoane, respectiv:
- adjunctul şefului I.P.J. Timiş pe linie de ordine publică
- şeful Serviciului Investigaţii Criminale;
- şeful Poliţiei Oraşului Recaş
- şeful Servicului de Logistică
- agentul din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, care avea în lucru dosarul urmăritului
- adjunctul şefului I.P.J. Timiş pe linie de poliţie judiciară
- şeful Serviciului de Ordine Publică
- şi cei doi agenţi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri
Şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, a declarat, în 5 iunie, că a fost deschisă o anchetă privind modul în care au acţionat poliţişti din Timiş pentru prinderea lui Ionel Marcel Lepa, bărbatul care a împuşcat mortal un poliţist, la Recaş, precizând că intervenţia a fost deficitară şi defectuoasă.
Poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, din judeţul Timiş, a fost împuşcat mortal în timp ce încerca să îl captureze pe Ionel Marcel Lepa, urmărit naţional şi internaţional, după ce fusese condamnat pentru tâlhărie.
Sursa: rtv.net