Anchetă la IPJ Timiș după ce primul apel la 112 al bărbatului decapitat cu drujba a fost ignorat
Conducerea IPJ Timiș a declanșat verificări interne după crima de la Sânandrei, când un localnic a fost decapitat cu o drujbă de un arădean cu care avea un conflict mai vechi.
Vă reamintim că, pe 31 ianuarie, polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că o persoana a distrus cu o drujbă ușa de acces a unui imobil de pe raza comunei Sânandrei. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 32 de ani ar fi tăiat în zona capului un bărbat de 45 de ani, cu o drujbă.
Bărbatul, cercetat pentru omor calificat, a fost reținut pentru 24 de ore, iar în prezent este arestat preventiv, aflandu-se în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș. „În urma comiterii faptei, conducerea I. P. J Timiș a declanșat verificări interne, privind activitățile specifice desfășurate ante și post eveniment, dar și cu privire la modul de acțiune al tuturor polițiștilor, de la momentul semnalării până la finalizarea cercetării la fața locului. În urma verificărilor, s-a stabilit ca în urma primului apel la 112, nu a fost direcționat echipaj la fața locului, de către dispecer. Ulterior, la al doilea apel, după șapte minute, a fost trimis un echipaj, care a constat omorul și a identificat și imobilizat autorul faptei”, a transmis IPJ Timiș.
La data de 21 februarie, conducerea IPJ Timiș a declanșat cercetarea prealabilă față de polițist, totodată, fiind sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu privire la săvârșirea infractiunii de neglijență in serviciu, de către polițist.
Sursa