Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Amenzi pentru neîndeplinirea obligației de înființare a asociației de proprietari

În această săptămână, polițiștii locali cu atribuții pe linia evidenței persoanelor din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au identificat și sancționat, la semnalarea cetățenilor, proprietarii a două imobile, situate pe străzile Elena Ghiba Birta, respectiv Iustin Marșieu, pentru încălcarea obligației de a se constitui în asociație de proprietari, prevăzută de Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.

Amenzi pentru neîndeplinirea obligației de înființare a asociației de proprietari
Comentează 0

Potrivit actului normativ menționat, consecințele neluării măsurilor de organizare și funcționare cu privire la administrarea și gestiunea proprietății comune sunt în răspunderea juridică a tuturor proprietarilor din imobil ori reprezentanților acestora.

Proprietarii au fost notificați anterior, în repetate rânduri, de către agenții constatatori, referitor la inițierea demersurilor în vederea constituirii asociației de proprietari.

Conform Legii nr. 196/2018, în scopul exercitării drepturilor și obligațiilor ce le revin asupra proprietății comune, în cazul condominiilor formate din cel puțin 3 unități de proprietate imobiliară, se înființează asociații de proprietari, prin acordul scris a cel puțin jumătate plus unu din numărul proprietarilor imobilului (art. 13).

Totodată, în condominiile cu mai multe tronsoane/scări se pot constitui asociații diferite pe fiecare tronson/scară numai în situația în care proprietatea comună aferentă tronsoanelor ori scărilor poate fi delimitată și există branșamente separate pe fiecare scară sau tronson.

În cazul în care există deja constituită asociație de proprietari aferentă unui condominiu cu mai multe tronsoane/scări, la propunerea majorității proprietarilor unei scări/tronson, divizarea asociației pe scări sau tronsoane este permisă numai în cazul în care există branșamente separate pe fiecare scară ori tronson, cu acordul majorității proprietarilor din asociația ce urmează a se diviza.

În scopul evitării amenzii, care poate ajunge până la 1.000 lei și care se aplică în mod repetat până la intrarea în legalitate, DGPL Arad recomandă cetățenilor care locuiesc ori s-au mutat într-un condominiu, să aibă în vedere termenul (mult depășit) prevăzut de Legea nr. 196/2018 pentru îndeplinirea obligației de înființare a asociației de proprietari, respectiv 12 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ menționat.


Scrie un comentariu

trimite